162

Vineri, 30 noiembrie 2018, când Biserica Ortodoxă l-a sărbătorit pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, biserica parohială din Fierbinți Târg și-a serbat pentru prima dată cel de-al doilea hram.

Cu această ocazie, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către preacucernicul părinte Ioan – Florin Simion, Consilier Administrativ – Bisericesc, delegatul Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor la acest eveniment, de preacucernicul părinte Aurel Berbec, Protopop de Urziceni, de preacucernicul părinte Cristian Petrescu de la Parohia Valea Măcrișului și de preacucernicul părinte Andrei – Gabriel Ghiaur, în calitate de gazdă.

În cuvântul de învățătură părintele consilier Ioan – Florin  Simion a evocat viața Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, și a subliniat importanța faptului că am fost încreștinați de către acesta, Biserica Ortodoxă Română este din acest motiv apostolică.

Apoi a urmat slujba de sfințire a centrului multifuncțional parohial Sfântul Apostol Andrei săvârșită, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, de un sobor de preoți sub protia preacucernicului părinte Ioan – Florin Simion, Consilier Administrativ – Bisericesc. La acest eveniment au luat parte reprezentanți ai autorităților locale, precum și numeroși credincioși.

A consemnat preot Andrei – Gabriel Ghiaur de la Parohia Fierbinți Târg


Trimite
Powered by InterChat

π 0.00856 sec - PID: 4460