237

Taina Sfântului Maslu săvârșită la Parohia Fierbinți Târg

Publicat în urmă cu 3 luni, în Parohia Fierbinti Targ, de

Vineri, 10 august 2018, începând cu ora 18.00, în biserica parohială din Fierbinți Târg a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu spre bucuria duhovnicească a credincioșilor prezenți în număr mare.

La final, părintele paroh Andrei – Gabriel Ghiaur a rostit un cuvânt de învățătură cu tema „Postul și rolul lui în viața credincioșilor”, postul fiind prezentat ,,ca o faptă bineplăcuta lui Dumnezeu, un mijloc de despătimire, un act de dăruire Lui, o jertfa consimțită pentru cinstirea și preamărirea lui Dumnezeu, un mijloc de dominare a poftelor, o renunțare de bună voie la unele plăceri și desfătări trupești pe un anumit timp, toate acestea făcându-se în scopul desăvârșirii morale a creștinului”.

Alături de părintele paroh au slujit părintele pensionar Vasile Neacșu și părintele Viorel Olteanu de la Parohia Fierbinții de Sus.



Trimite
Powered by InterChat

π 0.0097 sec - PID: 16312