69

Înălțarea Domnului la Parohia Ceacu

Publicat în urmă cu un an, în Parohia Ceacu, de
În ziua praznicului Înălțării Domnului, credincioșii parohiei ,,SfințiiApostoli Petru și Pavel”- Ceacu din Protopopiatul Călărași, au participat înnumăr mare la Sfânta Liturghie, s-au spovedit, iar mai apoi au primit TainaSfintei Euharistii.

Înălțarea Domnului la cer este și înălțarea omului întru slava PreasfinteiTreimi. El a coborât din Ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din FecioaraMaria și S-a făcut Om. A desfășurat activitate mântuitoare pe pământ, a trecutprin moarte, Înviere și S-a înălțat întru slavă.

Cu ocazia acestei sărbătorii se face și pomenirea eroilor neamuluicare au arătatcă iubirea lor pentru țară și popor este mai mare decât moartea.

Îndemnați de părintele paroh credincioșii și-au îndreptat pașii cătremonumentul eroilor din curtea primăriei Cuza-Vodă unde a fost săvârșită oslujbă de pomenire pentru jertfa eroilor neamului român și ai satului nostru,trecuți la Domnul în Primul Război Mondial. Aici domnul Primar al ComuneiCuza-Voda,domnul Marius Cojocaru a vorbit despre importanța comemorării eroilorneamului și a mulțumit tuturor celor prezenți.

A consemnat Preot Paroh Drd. Rafael Birtașu.

Trimite
Powered by InterChat

π 0.02325 sec - PID: 3667