62

1 Decembrie…cu bucurie

Publicat în urmă cu 13 zile, în Munteni Buzau I, de

      Sâmbătă, 1 Decembrie 2018, după oficierea Sfintei Liturghii, părintele paroh Ardeleanu Gheorghe Aurel de la Parohia Munteni-Buzău I, împreună cu frații slujitori din comunitate, au săvârșit slujba de Te-Deum la monumentul eroilor din localitate.

           Acțiunea s-a desfășurat cu participarea autorităților locale, a credincioșilor din parohie și a elevilor de la școala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, însoțiți de cadrele didactice. Acum, la ceas de mare sărbătoare, clopotele au răsunat cu tărie și în văzduh s-au auzit glasurile cristaline ale copiilor care au intonat imnul României și au recitat poezii dedicate Centenarului Marii Uniri.

          De asemenea, în cadrul evenimentelor dedicate Marii Uniri, părintele paroh a participat și la acțiunea desfășurată la grădinița din localitate, prinzându-se în hora Unirii cu cei mici.

           A consemnat Părintele paroh Ardeleanu Gheorghe Aurel.


Trimite
Powered by InterChat

π 0.01189 sec - PID: 30340