465

Hramul Mănăstirii Slobozia

Comunicat de presă

În perioada 6 - 12 noiembrie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” al străvechiului așezământ monahal „Sfinții Voievozi” din Slobozia.

În cetatea Sloboziei va veni și va aduce multă binecuvântare pentru credincioșii Eparhiei Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria - Neamț, din Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Calendarul evenimentelor se va desfășura după următorul program:

 

Marți, 6 noiembrie 2018:

La ora 13:45 va avea loc primirea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului la Catedrala Episcopală, urmată de slujba de Te Deum.

La ora 14:15, după slujba de Te Deum, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu și soborul de preoți și credincioșii vor pleca într-o procesiune pe străzile municipiului Slobozia până la Mănăstirea „Sfinții Voievozi”, unde sfânta icoană va fi depusă într-un baldachin în curtea sfântului lăcaș, spre închinare tuturor credincioșilor.

În toată această perioadă, ca bucuria duhovnicească să fie deplină, la Mănăstirea Slobozia se vor săvârși slujbe de Priveghere, Acatistul Maicii Domnului și Taina Sfântului Maslu.

 

Joi, 8 noiembrie 2018:

În ziua sărbătorii hramului Mănăstirii „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, începând cu ora 09:00. La slujbă vor participa toți membrii clerici ai Permanenței Consiliului Eparhial, preacucernicii părinți protopopi ai Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și preoți din municipiul Slobozia.

Duminică, 11 noiembrie 2018:

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, începând cu ora 09:00, va sluji Sfânta Liturghie, înconjurat de părinții consilieri ai Centrului Eparhial și de preacuvioșii părinți stareți de la mănăstirile Eparhiei.

Tot în această zi Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Mucenici: Mina, Victor și Vichentie.

La ora 12:00, Preasfințitul Părinte va fi prezent la Biserica – Paraclis Episcopal cu hramul Sfântul Mare Mucenic Mina, unde se va săvârși slujba de TE DEUM care va marca hramul mănăstirii și ziua onomastică a ierarhului din Bărăgan.

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va rămâne spre închinare până                luni, 12 noiembrie 2018, orele 10:00, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Sfânta Mănăstire Sihăstria - Neamț.

Biroul de Presă

al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor

birpresesc@yahoo.ro


Trimite
Powered by InterChat

π 0.00798 sec - PID: 19813