1090

Hramul Mănăstirii Radu Negru

Publicat în urmă cu 3 luni, în Manastirea Radu Negru, de
Luni, 23 aprilie 2018, când Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Negru din Protopopiatul Călăraşi, cu ocazia hramului.

Sub protia Preasfinţiei Sale au participat la slujbă preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail Mîţ, Vicar Eparhial, preacucernicii părinți consilieri Daniel Florin Enaşcu, Florin Ionescu, Ioan – Florin Simion, Nicușor – Silviu Dascălu și Marius – Gabriel Purcărea, preacucernicul părinte Ramon Eugen Ilie, Protopopul Călăraşilor, stareţii mănăstirilor învecinate şi un ales sobor de preoţi şi diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii s-a rostit o ectenie pentru vrednicul de pomenire Damaschin episcopul, la nouă ani de la trecerea la cele veșnice.

La momentul predicii, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a vorbit despre perioada aceasta de după Învierea Domnului, care ne învăluie de bucuria harului primit prin lumina Învierii, despre eroismul credinţei şi jertfa prin care Sfântul Mucenic Gheorghe l-a mărturisit pe Hristos.

A vorbit despre ajutorul spiritual pe care prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe îl dă fiecăruia dintre noi.

A felicitat grupul de cateheză al parohiei Independența, condus de doamna preoteasă Noapteș, care a susținut un minirecital de pricesne la momentul Chinonicului.

Chiriarhul Bărăganului a împărtășit toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie și le-a dăruit câte o cruciuliță pectorală lucrată manual și câte o cărticică de rugăciuni.

Preasfinția Sa a dăruit Mănăstirii Radu Negru o Icoană cu Maica Domnului Îndurerată pentru folosul duhovnicesc și spre ocrotirea obștii monahale din această lavră a Bărăganului.

Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii prezenți și obștea monahală.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01164 sec - PID: 20966