17

Constantin Patuleanu in Targoviste: rugaciunea isihasta (foto) (loco.lonews)

Publicat în urmă cu un an, în /d/lonews, de lacasuriortodoxe

Cu binecuvântarea IPS Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei, ASCOR Targoviște, cu sprijinul dlui. conf. dr. Ion Marian Croitoru, a organizat in frumoasa Mănăstire Stelea o nouă seară filocalică.


CONSTANTIN PATULEANU in Targoviste: rugaciunea isihasta


Invitatul serii a fost Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu, care le-a vorbit celor prezenți despre rugăciunea isihastă, din mărturiile Sfinților Părinți, si despre metoda descrisă de părinții isihaști.

Tema prezentată s-a structurat pe mărturisirile lăsate de cinci mari Sfinți Părinți: Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Nichifor Sihastrul, Sfântul Teolipt al Filadelfiei, Sfântul Grigorie Sinaitul și Sfântul Grigorie Palama, punctând în fiecare caz elementele specifice, dar și cele comune Sfinților Părinți menționați.

Tema a captat atenția celor prezenți, tineri studenți, cadre didactice, credincioși, monahi, și a inspirat întrebări, dar mai ales a invitat la meditație și aprofundare, cu atât mai mult cu cât timpul a fost principalul inamic pentru o temă cu asemenea profunzime.

CONSTANTIN PATULEANU in Targoviste: rugaciunea isihasta


Părintele profesor, constatând la cei prezenți dorința de cunoaștere a unui asemenea subiect, a lăsat, prin intermediul organizatorilor, materialul utilizat la prezentare, pentru a fi aprofundat de doritori, răspunzand întrebărilor celor prezenți, cu sinceră dăruire.

Faptul că s-a dorit ca intrebarile sa fie puse direct, personal, nu prin bilete transmise catre conferențiar, a mărit apropierea dintre cei prezenți, seara filocalică dovedindu-se a fi un prilej de cunoaștere și îmbogățire reciprocă.

Într-un cadru minunat, oferit de biserica Mănăstirii Stelea, cei prezenți, recunoscători pentru întâlnirea din această seară, și-au unit inimile în rugăciunea de încheiere a serii filocalice și în fredonarea unei strofe din emoționantul colind „O, ce veste minunată”, îndreptându-se către case, cu gândul la rugăciunea curată și cu promisiunea părintelui profesor Constantin Pătuleanu, că va reveni la Târgoviște și va răspunde și întrebărilor care, se pare, se vor cristaliza aprofundând subiectul rugăciunii isihaste.

Corespondent Lacasuri Ortodoxe: Maria Popescu

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
101
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează

π 0.12411 sec - PID: 21148