14

SCHIMBARE (loco.lonews)

Publicat în urmă cu un an, în /d/lonews, de lacasuriortodoxe

Natura Divină - Lumină, Iubire, Duh, Viața. Iar Domnul ne-a arătat asta tuturor, prin Apostoli, pe Muntele Tabor.

In principiu, toți oamenii doresc să fie transformati, dar nu toată lumea poate găsi imediat calea cea dreaptă, care duce la bucurie, la pace și lumină.

Unii oameni cauta sa faca asta prin diferite tertipuri: prin droguri, alții prin alcool, altii prin avere sau prin faima. Oamenii încearcă mereu sa scape de ceva, dar prin impatimire ajung sa fie, de fapt, robi ai acestor noi asupritori ai lor. Insa ceea ce face un om prin Dumnezeu, cu Dumnezeu, aduce bucurie, pace, lumina interioara.


Da, transformarea reala poate avea loc numai prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

Daca o persoana ar fi atenta la viata ei, si-ar da seama că există momente când lumea din jur nu i se mai pare a fi frumoasa. Cand nu mai avem nimic să ne bucure, cand totul pentru noi devine rău, oamenii sunt răi, ni se par ca niște animale, natura din jurul nostru este întunecata, sumbra. 

Totusi, atunci cand aceasta stare ne dispare, cand ne reinnoim starea de spirit - așa cum ne place sa spunem cu totii - exact aceiași oameni, care ieri voiau sa ne faca doar rău, ne plac, natura din jurul nostru este frumoasa. Aceasta este o transformare mica a omului.

Atunci, insa, cand implinesti poruncile lui Dumnezeu, aceste perioade bune devin din ce mai accentuate. Atunci când o persoană respecta poruncile lui Dumnezeu, aceste mici perioade, cu o stare de spirit buna, devin din ce in ce mai mari - de la o intensitate scazuta, la o intensitate si mai mare. Asa se ajunge la înălțimile desăvârșirii spirituale, acolo unde ai puterea de a trăi conform legii lui Dumnezeu, si pentru totdeauna.

"Şi S-a suit pe munte şi a chemat la Sine pe câţi a voit, şi au venit la El" (Sfânta Evanghelie după Marcu).

Un articol de KSLCatalin - bazat pe o predica a PF Parinte Onufrie, Mitropolitul Kievului, rostita in Catedrala Adormirii Maicii Domnului - Kiev, Ucraina, 2016.

Iti aducem aproape informatia la care altfel nu ai avea acces. Daca apreciezi activitatea noastra, acum ai ocazia sa primesti un Certificat de Membru Sustinator (Simpatizant) "Lăcaşuri Ortodoxe", dand click! aici! Aflandu-ne in cel de-al 10-lea an, te imbratisam ca membru al echipei noastre, cu bucurie!

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
96
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează

π 0.09955 sec - PID: 6656