43

Ziua praznicală a început, luni 1 februarie 2016, când Preasfinția Sa a săvârșit slujba de Priveghere la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia și a dus bucurie duhovnicească credincioșilor catedralei.

Marți, 2 februarie 2016, în ziua slăvitului praznic al Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia. Preasfinţia Sa a fost înconjurat la această mare sărbătoare de preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri, protopopi, preacuvioși părinți stareți, preoţi şi diaconi şi mulţime de credincioși.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Seminarului „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia.

Praznicul Întâmpinării Domnului, prilej cu care s-a aniversat şi împlinirea a 22 de ani de la consacrarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu ca arhiereu, a fost moment de înnoire duhovnicească, pentru toţi credincioşii din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, care au fost prezenţi şi împreună rugători cu soborul de slujitori.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa hirotonit diacon pe tânărul teolog Sebastian Marin, care va avea grijă, ca preot, de credincioșii parohiei Coșereni I, Protopopiatul Urziceni.

În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a vorbit despre aceasta prăznuire si despre roadele duhovniceşti pe care le primim de la Mântuitorul Iisus Hristos, încredinţându-ne toată viaţa lui Dumnezeu. A mulţumit părinţilor consilieri, protopopi şi stareţi pentru prezenţa la acest moment aniversar şi pentru bucuria comuniunii în slujire.

Preasfinţia Sa a acordat, prin hirotesie, rangul de iconom-stavrofor preacucernicilor părinți protopopi Aurel Berbec, Protopop de Urziceni și Ionuț Butu, Protopop de Slobozia, iar pe preacucernicul diaconul Nicușor – Florinel Obretin, Secretar Eparhial și slujitor la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia, l-a hirotesit arhidiacon.

La sfârşitul Sfintei Liturghii s-a rostit un Polihroniu la împlinirea a 22 de ani de când Întâistătătorul Eparhiei noastre, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a primit hirotonia întru arhiereu.

Evenimentul a fost transmis live pe Rețeua Informațională a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor prin Agenția de Presă Lăcașuri Ortodoxe.

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
107
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează

π 0.06762 sec - PID: 21348