17

   1. Să întindem o mână acolo unde alții dau cu pietre.

   2. Să îndrăznim să sperăm acolo unde nu se întrevede nicio speranță.

   3. Să fim necruțători cu păcatul dar să-l iubim pe păcătos ca pe noi înșine.

   4. Să iertăm dincolo de orice limită omenească pentru a fi vrednici de Cel mai presus de omenesc.

   5. Să ne ridicăm ochii spre cer pentru a urma chemarea pe care Dumnezeu a zidit-o la temelia sufletului nostru.

   6. Să nu facem nici o concesie răului, nici măcar aceea de a răsplăti răul cu rău.

   7. Să dăm mai mult decât ni se cere, pentru ca în golul lăsat în urmă de ce am dat, Dumnezeu să reverse comori de apă vie.

   8. Să nu ne credem mai buni și mai sfinți decât alții.

   9. Să nu refuzăm nicio mână întinsă și să nu fim surzi la niciun strigăt de ajutor.

  10. Să nu stingem fitilul care fumegă, căci poate mâine ne va lumina cărarea.

  11. Să ne rugăm cu inima, nu cu buzele.

  12. Să nu ne îngrijorăm, pentru că Acela ce ne-a dat viața ne va da și cele ce o susțin.

  13. Să nu ne înrobim inima cu lucruri trecătoare, ci să o facem roabă Adevărului, căci numai el o poate elibera.

  14. Să încălcăm la nevoie “legea” din iubire, pentru a împlini Legea Iubirii.

  15. Să credem că Dumnezeu poate totul și că noi putem totul prin Dumnezeu.

  16. Să fim aproape de aproapele nostru.

  17. Să fim oricând gata să dăm orice pentru a îndrăzni să cerem orice.

  18. Să iertăm mai mult, pentru a da celor din jurul nostru șansa de a iubi mai mult.

  19. Să învățăm cu râvnă, dar să nu uităm niciodată că învățătura fără iubire nu se transformă în înțelepciune.

  20. Să cerem orice cu încăpățânarea copiilor, dar să nu uităm să râvnim la bunul cel mai de preț: maturitatea de a putea spune în toate: „Facă-se voia Ta.”

Amin!

Comentarii

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
96
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează
Trimite
Powered by InterChat

π 0.09779 sec - PID: 6830