10

La Parohia Urşani din oraşul Horezu, judeţul Vâlcea, la  biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” a avut loc ieri, 13 decembrie 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, întâlnirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 2, din Protopopiatul Horezu, dedicată „Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”.

Întrunirea a debutat cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu în Biserica parohială Urşani de către un sobor de preoţi. După slujbă, lucrările cercului au continuat cu dezbaterea temei „Retrospectivă a cercurilor preoţeşti din anul 2012”. În prezentarea temei preotul paroh Constantin Mănescu a ţinut să sublinieze Taina Sfântului Maslu sub toate aspectele ei dezbătute de-a lungul întregului an 2012 în prezentările făcute la cercurile preoţeşti.

Sub preşedinţia preotului Constantin Dumitrescu, responsabilul cercului, partea a doua a întâlnirii a fost marcată de analizarea problemelor curente ale activităţii pastoral-misionare şi administrative cu care se confruntă parohiile din Protoieria Horezu, insistându-se asupra intensificării activităţii social-filantropice şi dezvoltarea activităţilor tradiţionale cultural-educative pentru atragerea şi formarea copiilor şi a tinerilor în spiritul creştin ortodox.

Următoarea întâlnire a preoţilor din cadrul Cercului preoţesc 2 Horezu, va avea loc pe 21 ianuarie 2013, la Parohia Pietreni II, în biserica din satul Peri.

Comentarii

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
124
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează
Trimite
Powered by InterChat

π 0.1126 sec - PID: 28734