10

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE, ne informează:
   În şedinţa de lucru din 7 septembrie 2011, Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc a hotărât să propună spre aprobare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române proclamarea anului 2013 ca An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, întrucât în anul 2013 se împlinesc 1700 de ani de când Sfântul Constantin cel Mare a emis Edictul de la Mediolan (313), prin care au încetat persecuţiile pe motive religioase în Imperiul Roman.

   Alte motive ale proclamării anului 2013 ca An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena sunt: evlavia Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în apărarea dreptei credinţe şi în construirea de lăcaşuri sfinte la Roma, Constantinopol, Ierusalim şi în alte părţi, zelul lor pentru educaţia creştină şi dărnicia lor în susţinerea lucrării social-filantropice a Bisericii.

   Propunerea Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc conţine şi un amplu program pastoral, cultural şi misionar pentru anul 2013, care însă poate fi implementat cu succes numai dacă pregătirile încep cu doi ani înainte.

Comentarii

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
115
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează
Trimite
Powered by InterChat

π 0.14463 sec - PID: 10361