15

   Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe va transmite video, in direct, maine, 13 noiembrie 2012, evenimentele care se vor desfasura la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, prilejuite de implinirea a :

   – 3 ani de la înălţarea la rang de Arhiepiscopie, a Episcopiei Râmnicului,

   – 3 ani de la ridicarea la demnitatea de Arhiepiscop a Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim

   – 98 de ani de viaţă a Înaltpreasfinţitului Gherasim

   – 3 ani de slujire arhierească a Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Eparhiei Râmnicului.

   Sărbătoarea se va desfăşura după următorul program:

      Orele 09:00Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea;
      Orele 11:30Te-Deum de mulţumire;
    Orele 12:00Lansarea volumului „Monografia eclesiastică a Râmnicului”, Editura „Sfântul Antim Ivireanul”, 2012, autori: Pr Constantin Cîrstea şi Doru Căpătaru.

   La aceste momente festive din viaţa Arhiepiscopiei Râmnicului vor participa ierarhi, preoţi, monahi, monahii, oficialităţi de stat, locale şi centrale şi credincioşi din eparhie şi din ţară, mai informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

   Transmisiunea LIVE va incepe in jurul orelor 9:00, si va putea fi vizionata atat in paginile noastre cat si ale Arhiepiscopiei Ramnicului.

Comentarii

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
82
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează
Trimite
Powered by InterChat

π 0.10978 sec - PID: 17549