13

   La Seminarul Teologic "Sfantul Ioan Casian" din Tulcea s-a desfășurat in data de 15 ianuarie 2013, începând cu ora 13,00 un program de manifestări cultural-artistice dedicate evenimentelor:
   – Ziua Culturii Naționale,
   – Aniversarea a 163 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.

   Acțiunea culturală a inclus următoarele secvențe:
   – Cuvântul de binecuvântare, al P.S. Visarion, Episcopul Tulcii,
   – Expoziția de Carte "Eminescu", cu volume din ediția monumentală Eminescu, albume, volume editate în perioada interbelică, reviste, ediții cu Eminescu inedit;
   – Cuvântul introductiv pe tema: "Eminescu – omul deplin al culturii românești", prezentat de prof. Mihai Marinache,
   – Prezentarea primului film documentar despre Eminescu, realizat în 1914, de Octav Minar,
   – Susținerea unor piese corale pe versuri eminesciene, de către grupul coral al școlii;
   – Recitări și romanțe.

   Manifestările dedicate lui Mihai Eminescu au continuat atât la clasă cât și în incinta internatului școlii, pe parcursul întregii săptămâni, prin activități de tip audio-vizual.

Comentarii

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
167
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează
Trimite
Powered by InterChat

π 0.11437 sec - PID: 8150