10

   In data de 28 ianuarie 2013, a trecut la cele vesnice Prof. Dr. Slavco Valceanov Slavov, cercetător bulgar eminent și profesor de Sfânta Scriptură-Vechiul Testament la Academia Teologică "Sfantul Clement de Ohrida” și la Facultatea de Teologie a Universității din Sofia, cunoscut om de știință și profesor respectabil, orator impresionant.

   Acesta s-a nascut în anul 1940, în satul Ivanski, din Sumen. A absolvit Seminarul din Sofia, în 1959, și Academia Teologică, în 1965.

   "Pentru studiul indelungat si cercetarea în domeniul științelor teologice", în anul 2008, Profesorului Slavco Valceanov i-a fost acordata distincția de onoare a Universitatii din Sofia.

   La începutul lunii decembrie 2010, Facultatea de Teologie a Universității din Sofia "Sfantul Clement de Ohrida” a organizat o sesiune științifică, consacrată aniversării celor 70 de ani de viata ai profesorului.

   Slujba de inmormantare a avut loc in ziua de 30 ianuarie, în catedrala „Sfanta Duminica”.

Comentarii

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
152
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează
Trimite
Powered by InterChat

π 0.08648 sec - PID: 31135