7

   Dupa cum am anuntat in editiile anterioare, Componenta Patrimoniu religios din cadrul Sectorului Cultură şi Patrimoniu Religios, al Patriarhiei Române, se află de la începutul lunii ianuarie sub coordonarea unui nou consilier patriarhal, Dan Mihai Ivanovici (foto). Ieri, 4 februarie 2013, membrii Comisiei de pictură bisericească – parte a Sectorului amintit mai sus – s-au întrunit pentru prima data pe anul acesta.

   Conform informatiilor transmise de Patriarhie, noul consilier patriarhial – care a mentionat ca a tinut cont "de reglementările date de noul regulament de organizare şi funcţionare al Comisiei de pictură bisericească, aprobat de Sfântul Sinod în toamna anului trecut" – a lasat, din pacate, pentru alta data "prioritatile" pe care le preciza in momentul numirii sale ("dotarea cu aparatura moderna" si "dezvoltarea activităţii Centrului pentru pregătire, conservare şi promovare a patrimoniului bisericesc "Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu", sau "semnarea unui protocol cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, Secţia Artă Sacră, pentru a facilita accesul şi practica studenţilor la tehnicile moderne de restaurare-conservare"), punand pe ordinea de zi doua probleme considerate acum a fi "capitale", desi acestea tin doar de noi limitari, referindu-se practic la obtinerea unor noi atestate din partea Patriarhiei Romane pentru diversi producatori sau prestatori de servicii, dupa cum urmeaza:

   – "toate atelierele care produc mobilier, sculptură, s.a.m.d.", care intră în arte minore, "vor trebui să fie atestate de către Patriarhia Română". Deci, toată lumea care face iconostase, mobilier, icoane, etc. îşi va face proiectele si acestea vor fi aduse la comisie", pentru aprobare. Prin aceasta hotarare, membrii comisiei sustin ca, doar astfel, mesterii " vor putea să îşi îndeplinească această slujbă" si vor putea sa isi puna in opera "acest dar pe care ei îl consideră darul lui Dumnezeu".

    – colegii restauratori "care sunt ONMI sau în alte foruri" trebuie  "să vină să se ateste pe baza multor lucruri (n.n.?) pe care ei le au la Comisia de Pictură bisericească". Pe aceasta tema, membrii Consiliului au declarat: "Considerăm că nu pot exista două centre în România, care, fiecare, să dea aprobări pentru diferite lucrări. Având în vedere că lucrările de restaurare se fac pe monumentele Bisericii, deşi sunt bunuri culturale, totuşi sunt bunuri ale Bisericii ", deci, "considerăm că trebuie neapărat să treacă prin această comisie”.

   Precizarile au fost extrase dintr-o declaratie formulata de Dan Ivanovici, noul consilier patriarhal pentru Patrimoniu religios.

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
88
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează

π 0.11641 sec - PID: 11611