8

Un nou Papa va fi ales pana la Pasti (loco.lonews)

Publicat în urmă cu 5 ani, în /d/lonews, de lacasuriortodoxe

   Rev. Federico Lombardi, director al Biroului de Presa al Vaticanului a convocat ieri seara o sedinta de urgenta cu jurnaliștii, la scurt timp după anunțarea demisiei Papei.
   Înaintea câtorva sute de jurnaliști, care au luat cu asalt sala, Rev. Lombardi a explicat motivele care l-au determinat pe Papa sa demisioneze.
   El a dezvaluit, de asemenea, pașii importanți care urmează demisiei Papei, până la alegerea noului succesor al Sfantului Petru.

   "Vă puteți imagina că un nou Papă va trebui sa prezideze celebrarea Paștelui!", aceasta este una dintre ipotezele expuse de Rev. Lombardi în timpul conferintei de presa.

   Ar trebui ca un conclav sa fie organizat în primele 15-20 de zile de la demisia Papei Benedict al XVI-lea, la care Papa Benedict nu va mai putea participa.

   Incepand din 29 februarie, Papa Benedict al XVI-lea se va deplasa la reședința sa de la Castel Gandolfo și apoi va reveni in Vatican, în mănăstire, dupa cum v-am informat in editiile noastre anterioare, pentru a continua să slujească Biserica "printr-o viață dedicată rugăciunii" și reflecției.

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
112
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează

π 0.12836 sec - PID: 11666