21
La Colegiul elen Sfânta Cruce, al Școlii de Teologie grec-Ortodoxa din Boston, USA, în urma cu cateva zile, la sarbatoarea Intampinarii Domnului, a avut loc o Slujba de Priveghere deosebita.

Privegherea a inclus Vecernia Mare cu Litie si a durat de la ora 20:00 până la aproximativ… 02:45. A fost o experiență de neuitat pentru cei aflati in zona, care au participat la acest eveniment.

Un prieten de-al nostru, coleg seminarist care dorește să rămână anonim, a făcut o înregistrare din timpul Utreniei. Credinciosii participanti stiu ca, în general, Utrenia este plina de imnuri și de rugăciuni frumoase, bogate in teologie, o adevarata comoara.

Veti putea auzi, astfel, intr-un format audio, imnurile cantate cu aceasta ocazie la strana bisericii, în limbile greacă și engleză, de catre elevi, baieti si fete, sub îndrumarea profesorului și protopsaltului Bisericii Sfintei Cruci, dr. Graminos Karanis.

Desi corespondentul nostru ne-a avertizat ca această înregistrare "nu va avea același înțeles sau impact, ca atunci cand participi direct la slujba”, ne facem ca nu tinem cont de parerea acestuia si va oferim cateva imnuri, sperand sa fie folositoare si edificatoare in sens duhovnicesc si sa va bucurati de ele.

Va reamintim ca, in fiecare sambata seara, incepand cu orele 18:00, puteti urmari, de asemenea, in cadrul programului TV Lacasuri Ortodoxe [http://www.lonews.ro/promo/920-slujbe-in-direct-programul-transmisiunilor-live.html] , slujba Vecerniei, transmisa in direct, in format video FullHD.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01296 sec - PID: 4253