181

Preotia - vocatie sau simpla meserie?

Publicat în urmă cu 5 ani, în Lonews
Motto: “Va rog si ma cucernicesc voua, sa nu faceti asta! Imi cunosc sufletul!

Stiu ca este neputincios si mic. Cunosc maretia slujirii preotesti!

Stiu cat de greu este sa fii preot!”

Sfantul Ioan Gura de Aur – "Despre Preotie"

Sunt, in totalitate, adeptul iertarii depline si cred in acest lucru cu tarie. Cu acea tarie, specifica unui om care doreste cu ardoare iertarea lui Dumnezeu. Pe de alta parte, sunt si adeptul raspunderii totale si fara echivoc fata de toate faptele rele sau pacatele savarsite de om. Sunt un spirit critic si, din acest motiv, nu sunt foarte placut de cei care ar fi dispusi sa transforme iertarea in ingaduinta. Iertarea implica pocainta din partea celui ce greseste, pe cand ingaduinta intareste pacatul.

Mai mult ca oricand, preotii si preotia au devenit tinta unor atacuri furibunde din partea feluritelor organizatii sau a diversilor indivizi mai mult sau mai putin tangentiali cu religia. Romania s-a remarcat, mai mereu, prin numarul ridicat de "pareri-sti" si “specialisti” in toate domeniile. Toata lumea stie sa faca politica, toata lumea este cunoscatoare a orice, mai putin a ceea ce trebuie sa faca sau sa stie in mod concret. Avem adevarati campioni in "taiatul de frunza la caini", medaliati la "Olimpiada aflatului in treaba".

Ei bine, preotii si preotia au intrat si ei sub atenta lupa a acestor personaje triste.

Ma simt obligat sa atrag atentia asupra unui aspect, pe cat de sensibil, pe atat de real fata de preotie ca si Taina a Bisericii. Numarul preotilor cu reala chemare fata de slujirea sacerdotala este in continua scadere.

Care, deci, sunt motivele?

Incep cu sistemul de invatamant teologic. Seminariile telogice din Romania nu mai sunt acele pepiniere de viitori pastori de suflete. Spiritualul scolastic si steril al materialismului pedagocic, viata cazona si rigurozitatea activitatilor liturgice, transforma elevul de seminar intr-un fel de "automat de repetat rugaciuni, ectenii si cantari". Se pune accent pe partea muzical-liturgica, in detrimentul formarii catehetice. Seminaristul, de multe ori, ajunge sa iasa indoctrinat la absolvirea seminarului si nu pregatit pentru a deveni viitorul teolog.

Ajungem la invatamantul superior. Trebuie sa recunostem ca fuga dupa profit a institutiilor de invatamant superior, si aici ma refer si la Facultatile de Teologie, au scos pe banda rulanta absolventi cu nivel zero de cultura. Personal, am fost solicitat in numeroase randuri, de studenti, sa… le fac lucrarea de licenta. Normal ca am refuzat si nu voi face asa ceva in veci. Absolventi, fara sa aiba habar de minimum de notiuni teologice, ajung sa rebuteze viata Bisericii.

Mai grav, chiar si corpul profesoral este, in multe cazuri, unul sub nivelul necesar desfasurarii in conditii optime a procesului pedagocic.

Imi amintesc, student fiind, ca aveam un parinte-profesor pregatit oricand sa ne dea pe spate cu vastele sale cunostinte teologice. La un examen, am inversat doua citate ce apartineau unor Sfinti Parinti si despre care respectivul sustinea ca i-a citit din scoarta in scoarta. Si, culmea, ce sa vad? Nu doar ca nu a realizat inversiunea ci, mai mult, si-a insusit eroarea mea voita, felicitandu-ma in scris pe foaia de hartie. Am si acum lucrarea si mereu zambesc cand o vad.

Rousseau spunea: “Mereu m-au distrat incultii care se cred carturari si se iau in serios.”

Dupa absolvirea facultatii, incepe marea vanatoare. Vanatoarea preotiei. Ii vezi. Care mai de care mai plecat, mai cucernic, mai "canta-cios", cu barba mai mare, mai imbracat in negru. Ce mai?… candidatul ideal se plimba pe holurile Centrului Eparhial, cu servieta in mana, ca, deh, face parte din recuzita. Trebuie sa arati, cumva, ca esti intelectual.

Ierarhul este luat cu asalt, de multe ori, zilnic. Plecaciuni atat de adanci, sunt facute de unii dintre acesti vanatori de preotie, incat ar face invidios pana si pe un yoghin experimentat. Sunt unii despre care ai senzatia ca asa s-au nascut.

Urmeaza hirotonirea. Sa vezi, atunci! Parinti, fati, cumnati, vecini prieteni, toti sunt chemati sa vada minunea. Ei sunt acolo, dar nu prea realizeaza momentul.

Daca, pana mai ieri, pana sa primesca harul, salutau pe toata lumea, spuneau "Sarut mana!" pana si portarului, brusc, dupa hirotonie, nu mai cunosc pe nimeni. Nu-i mai saluta decat pe cei pe care ii stiu egali ai lor. De acum, plutesc fatarnic in cucernicia lor. Sunta niste alesi. De acum, nu mai sunt egalii celor de ieri… Sa nu creada cineva ca vorbesc prostii. Sunt destule cazurile.

Imi amintesc un frate-preot ce se hiroronise si el, de vreo 2 luni si care, intr-o zi, ma vazuse discutand amical cu femeia de serviciu de la Centrul Eparhial. Sfatos si uitand ca ne despart 20 de ani de viata, mi-a atras atentia sa nu mai port discutii cu asemenea oameni. Sarmanul, era si el preot. Se si vedea stand la masa cu Sfintii Parinti.

Ma intreb, de multe ori, cat a mai ramas din preotia atat de clamata de unii. Sunt crestini care imi atrag atentia, atunci cand critic caderile unor preoti, ca nu ar trebui sa fac asa ceva. Mi se citeaza din Sfantul Ioan Gura de Aur. Este o moda, intre crestinii nostri devotati, in a lua apararea preotilor, cu orice pret. Este drept, nu trebuie sa ii improscam cu noroi, dar va invit la un scurt exercitiu de gandire.

Inainte de a te arunca cu capul inainte, in preotie, cred ca normal ar fi sa iei cel putin 2 lucruri in seama:

Analizarea atenta si profunda a implicatiilor viitoare pastorale si felul in care viata ta, ca preot, nu va mai fi aceeasi din acel moment. Trebuie sa fii constient ca te poti ridica la un atare nivel de reprezentare sociala. Preotia este ca o invitatie la o masa copioasa. Daca nu mananci cumpatat si te lasi purtat de pofte, vei ajunge sa ti se transforme placerea in scarba si dorinta in patima.Ierarhul trebuie sa faca o adanca cercetare a celui care doreste preotia. Raspunderea pentru eventuale caderi ale celui hirortonit, revine atat preotului cat si ierarhului. Scriptura spune clar acest lucru. Ne aflam, astfel, intr-o situatie delicata si periculoasa pentru tot clerul si pentru toata viata Bisericii. Asa cum spuneam si in titlu, preotia, saraca, a devenit, din pacate, pentru unii, doar o meserie.

Vreau sa le atrag atentia tuturor, celor care cred ca este productiva atitudinea ingaduitoare, si chiar protectiva, in fata preotilor care cad de la lucrarea lor, ca nu fac acestora decat un mare rau, cu fraze de genul: Are cine sa ii judece! Nu mai au sustinere. Omul de astazi nu este acelasi cu cel de acum 100 de ani.

Raspunderea fata de cele savarsite este capitala.

A fost un caz in urma cu ceva timp, cu un preot din Bucuresti, parca, ce spunea fara pic de jena unei femei care cerea un Botez gratuit, ca Biserica nu este societate de binefacere. Sa ne fereasca Dumnezeu! Sau, un altul care spunea unei alte femei ca el nu are treaba cu Crestinismul. El are de platit curent si alte hangarale si nu poate lua in calcul savarsirea unei inmormantari fara bani.

Uitand, asadar, ca el este sarea pamantului si lumina lumii, preotul contemporan abdica de la chemarea adresata de Hristos. Refuza se le fie oamenilor: calauza, sfintitor si invatator.

Cineva care, ca si mine, fiind preot, m-a gasit pe Lacasuri Ortodoxe, ma intreba cat castig la treaba asta. Am zambit si i-am raspuns: "Destul cat sa fiu fericit!". Era acelasi personaj trist, care, dupa ce ma hirotonisem, m-a intrebat – el inca fiind civil – cat scot la o Liturghie. Saracul de el. Acum este inspector eparhial.

Ma bucur ca am ramas, inca, naiv. Ma bucur ca inca mai cred cu tarie in bunatate si iertare. Ca mai cred in puterea Preotiei, ca lucrare sfanta. Ma bucur ca le mai sunt de folos oamenilor. Sunt fericit ca exist pentru oameni.

In urma cu 2 ani, in oras fiind, un barbat ma opreste pe strada:

– Sarut mana parinte!

– Buna ziua! Dar de unde stiti ca sunt preot?

– Pai, nu ai slujit dumneata in sat?

– Ba da!

– Eu sunt Petrica.

Brusc, mi-am amintit: era un barbat, adus de nevasta la Biserica. Venise sa il vada si el pe preotul "ala nou".

– Ti-ai amintit de mine, Petrica?

– Cum sa nu, parinte, nu dumneata m-ai invatat sa ma inchin si sa spun Tatal Nostru? Cum sa uit?

Stiti ce, oameni buni? Pentru unul ca aceasta, sunt fericit.

Doamne, cat de greu este sa fi preot! Cat de greu, dar cat este de frumos. Cata vocatie ai pentru acest Dar Sfant, depinde numai de tine. Oamenii sunt cei care iti vor multumi, sau te vor ocoli, ca pe un ciumat.

A fi preot, nu inseamna numai a bifa slujbe si sedinte preotesti. Preotia este starea barbatului desavarsit. Esti ridicat, tocmai pentru a te putea apleca mai mult. Esti slujitor, nu sef. A conduce, inseamna a calauzi. Preotia implica nu doar castiguri duhovnicesti. Preotia inseamna, inainte de toate, Jertfa.

Sfantul Efrem Sirul spunea, spre luare aminte:

“O, minune preaslavita! O, putere negraita! O, infricosata Taina a Preotiei! Spirituala si Sfanta, cinstita si fara de prihana, pe care Hristos, cand a venit, a daruit-o celor vrednici”.

Sa luam aminte!
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01121 sec - PID: 10125