7

    Declarația Serviciului de Comunicare al Departamentului Afacerilor Externe al Patriarhiei Rusiei (DECR), privind modificările recente aduse legislației familiale în Franța și Marea Britanie

   Procesul de legalizare a uniunilor homosexuale, în Europa, continuă. Proiecte de legi, în acest sens, au fost recent aprobate de către camera inferioară a Parlamentelor francez și britanic. Acest lucru se întâmplă nu numai împotriva opiniei unor membri, dar si pe fondul protestelor masive ale cetățenilor.

   Aceste decizii reflectă, în domeniul legislativ, bulversarile care apar în concepția căsătoriei, ca atare, în societatea europeana. Recunoașterea legală a uniunilor homosexuale și asimilarea lor în domeniul „căsătoriei” este o rasturnare a normelor legislative care reglementează relațiile familiale, inclusiv a celor care fac referire la impuneri fiscale, educație, sănătate, educația copiilor etc.

   Legalizarea uniunilor homosexuale reprezintă un pas în procesul redefinirii căsătoriei și familiei, facut intr-un sens diametral opus concepției creștine. La origine, acest proces are legatura cu complacerea in individualism si hedonism, la nivel de societate, de stat și, în cele din urmă, la nivelul întregii umanitati.

  Tarile s-au angajat într-o revizuire radicală a eticii familiale tradiționale, acest proces ducand la o criză demografică foarte gravă, care se agravează în fiecare an. Revizuirea normelor fundamentale ale dreptului familial, pe care comunitatea umana l-a cunoscut de secole și care figureaza permanen in codul moral al principalelor religii ale lumii, duce la auto-distrugerea popoarelor pe de-a-ntregul lor.

   În acest sens, standardul legal care le permite cuplurilor homosexuale să adopte și să crească copii apare ca fiind deosebit de periculos. Este de la sine înțeles că acestor copii li se vor preda invataminte despre părinți, familie, valori morale și civice, într-un mod foarte diferit de sensul tradițional. Acest lucru va promova diferențele tot mai mari între sexe și, în viitor, respingerea imaginii femeii ca mama, soție și protectoare a casei, din conștiința populară. Renuntarea definitiva la reprezentarea conform careia bărbatul și femeia au vocația lor și se completează reciproc în familie, poate avea consecințe distructive pentru om și societate.

   Biserica Ortodoxă Rusă susține și apără concepția originală creștină a căsătoriei și a familiei, uniunile conjugale binecuvântate ca Taina sfanta și susține importanța căsătoriei pentru prosperitatea și dezvoltarea societății în general.

   Biserica noastră își exprimă solidaritatea cu creștinii, cu membrii altor religii și, de asemenea, cu persoanele care apăra o ideologie atee, care rămân fideli conceptului tradițional de căsătorie, ca uniune între un bărbat și o femeie, și se ridica impotriva oricărei alte reprezentari a căsătoriei, impusă societății în ansamblul ei, printr-o reformă radicală juridica, fara vreun precedent în istoria omenirii.

   Intelegand pericolul acestor procese, consideram că este important să se desfasoare un un dialog cu toate forțele civile, religioase sau ateiste, in apărarea reprezentării tradiționale a valorilor familiei. Acest criteriu este unul dintre cele mai importante în alegerea partenerilor, de care tine cont Biserica Ortodoxă Rusă, în dialogul interreligios și intercrestin.

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
62
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează

π 0.13194 sec - PID: 22103