26
Un asteroid nou descoperit, de mărimea unui teren de fotbal, va trece pe langa Pamant in acest week-end, la doar câteva zile după ce un alt meteorit a trecut prin apropierea planetei noastre.

Asteroidul, de 80 de metri diametru, va fi cel mai aproape de Pamant, maine, sambata dupa-amiaza, în Statele Unite ale Americii. Distanta va fi de aproximativ 975.000 km, conform lui Don Yeomans, om de stiinta al Laboratorului Jet Propulsion al NASA, din California. Aceasta distanta reprezinta aproximativ de 2 ori si jumatate distanța de la Pământ la Lună.

"Are niste dimensiuni destul de mari, dar nu trece atat de aproape, cel puțin după masuratorile din prezent", precum cel anterior, a declarat Yeomans.

Asteroidul a fost descoperit duminică, intrucat telescoapele nu pot face astfel de descoperiri decat atunci cand corpul, relativ mic, se afla destul de aproape.

Acum, a mai declarat Yeomans, citat de radioul Vocea Rusiei, astronomii pot trasa cu exactitate orbita acestuia. Și, ei ne asigura ca piatra nu se va vedea mai mare decat o musca. Asteroidul este deja vizibil noaptea, chiar si cu telescoapele mai sofisticate ale amatorilor.

El a fost poreclit 2013ET.

Nu există niciun pericol ca 2013 ET sa loveasca Pamantul, au mai asigurat cercetatorii. Cu toate acestea, aparitia din ce in ce mai deasa a unor astfel de corpuri in ultimul timp pare a fi usor tulburătoare, conform presei.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01268 sec - PID: 12768