5

   "De mai multi ani, vedem cum se degradeaza”, spune Episcopul Michel, Arhiepiscop rus al Europei de Vest in Geneva, prezent in Pau, referinduse la cladirea bisericii ortodoxe din aceasta localiate a Frantei.

   În urma ploilor torențiale, care au căzut peste Pau și regiunile invecinate, timp de o lună și jumătate, la inceputul acestui an, "o parte a acoperișului de deasupra altarului a suferit in urma infiltratiilor, deteriorandu-se si interiorul": bucăți mari de tencuială au căzut și două icoane au fost grav avariate. Acestea vor fi restaurate de către specialiștii din Paris.

   Săptămâna trecută, în exteriorul monumentului, a fost instalata o schela, de către o companie care a început să lucreze de urgență. "Intregul acoperiș de deasupra altarului este în curs de renovare. Partea de deasupra naosului a fost restaurata in urma cu aproape patruzeci de ani", mai spune Episcopul Michel, pentru presa locala.

   Astăzi, structura este slabita, grinzile umezite ale acoperisului s-au deformat, iar jgheaburile trebuie refacute. La exterior, in pereti, exista de o lungă perioadă de timp fisuri, tencuiala degradandu-se.
   Va trebui sa fie renovata cladirea in ansamblul ei, podelele si instalatiile electrice, mai asigura episcopul, care va incerca sa gaseasca sponsori.

   Biserica Ortodoxa Alexander Nevsky din Pau este cu siguranta un element de patrimoniu local, mai ales că aceasta este cea mai veche biserica inca deschisa, din localitate.
   Construita în anul 1867, nu departe de centrul orașului, biserica va implini 150 de ani, peste patru ani. Cladirea, care apartine Bisericii Ruse din Străinătate, a fost a treia biserica ortodoxă construită în secolul al XIX-lea in Franța, după Paris și Nisa, în anul 1862. De ce Pau? Fiindca rusilor le-a placut sa se bucure de climatul zonei si de peisaj, cu precadere in timpul iernii.

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
131
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează

π 0.10006 sec - PID: 22972