15

Mestesuguri artistice traditionale - inscrieri la editia a XVIII-a

Publicat în urmă cu 5 ani, în Lonews
Au inceput inscrierile pentru cea de-a XVIII-a ediţie a fazei judeţene a Olimpiadei "Meşteşuguri artistice tradiţionale".

În perioada 2-4 aprilie 2013 Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, în colaborare cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, organizează cea de-a XVIII-a ediţie a fazei judeţene a Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale”, găzduită de către Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească “Emil Sigerus” (Casa Artelor), Piaţa Mică, nr. 21.

Sunt aşteptaţi să se înscrie elevi, membri ai cercurilor de artă populară, din şcoli sau cluburi ale elevilor din mediul rural sau urban ce dovedesc reale abilităţi tehnice şi simţ artistic.

Fiecare dintre cele trei zile de desfăşurare a concursului corespunde uneia dintre secţiuni. Data de 2 aprilie va fi dedicată picturii de icoane pe sticlă şi pe lemn, picturii naive şi încondeierii ouălelor. În 3 aprilie elevii vor ţese, coase, broda, împleti şi vor confecţiona port popular, păpuşi sau poboabe. Pe 4 aprilie, aceştia se vor întrece în prelucrarea lemnului, a osului şi a fierului, în modelarea ceramicii, în confecţionarea măştilor şi a obiectelor de artă decorativă. Accesul vizitatorilor care doresc să admire lucrările şi îndemânarea elevilor se va face gratuit începând cu ora 1230.

Jurizarea va fi asigurată de o comisie constituită din specialişti ai Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, prezidată de prof. univ. dr. Ilie Moise.

„Elevii vor prezenta produse brute sau semifinite pe care le vor desăvârşi în timpul concursului. Ei trebuie să demonstreze că posedă cunoştinţe temeinice legate de practicarea meşteşugurilor, că stăpânesc practic tehnicile privind confecţionarea, modelarea şi decorarea artistică a produselor, conform tradiţiei. Lucrările prezentate pentru concurs vor trebui să lase loc exprimării talentului şi forţei de creaţie proprii, însă manifestate în deplin respect pentru spiritul original al tradiţiei populare.” a declarat Elena Găvan, muzeograf responsabil acţiune.

Pentru mai multe detalii legate de regulamentul concursului pot fi accesate site-urile C.N.M. ASTRA http://www.muzeulastra.ro/ [http://www.muzeulastra.ro] sau al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu http://www.isjsibiu.ro/ [http://www.isjsibiu.ro/] .
Trimite
Powered by InterChat

π 0.00933 sec - PID: 12689