49
Patriarhul Ecumenic grec-ortodox Bartolomeu I, care a participat săptămâna trecută la Messa de inaugurare a pontificatului Papei Francisc, consideră că reunificarea intre Bisericile Ortodoxe și Roma, despartite de Marea Schisma din 1054, este posibila, conform unor informatii primite din Turcia.

Luand cuvantul in cadrul unei intalniri la Universitatea Kadir Has din Istanbul, Bartolomeu I a declarat ca el crede ca "există o posibilitate, pentru generațiile viitoare, de a vedea Bisericile din Rasarit si Occident reunite".

"Acest lucru nu se va întâmpla, probabil, în timpul vieții mele", a adăugat el. Bartolomeu I are varsta de 73 de ani.

Vorbind despre noul pontif, Bartolomeu I a declarat: "Pare foarte diferit" de predecesorii săi și "are capacitatea de" a reforma Vaticanul.

Patriarhul s-a mai declarat "surprins" ca a fost invitat de Papa, în seara sosirii sale la Roma, la o cina cu cardinalii, pe care Francisc l-a rugat să-i binecuvânteze. După cină, care a durat două ore și jumătate, discutiile nu au avut loc doar pe tema reunirii Bisericilor Rasaritene si Occidentale, ci si pe cea a mediului înconjurător, o problemă draga Patriarhului, și pe cea a sărăciei, una din prioritățile Papei Francisc.

Patriarhul a confirmat faptul că l-a invitat pe noul Papă să viziteze Fanarul, in Patriarhia Ortodoxă Greacă din Istanbul.

Francisc și Bartolomeu se vor întâlni la Ierusalim, in perioada 4-6 ianuarie 2014, după 50 de ani de la întâlnirea istorică dintre Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagora.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01278 sec - PID: 14844