22

Urziceni - Moastele Sf. Ioan Rusul 2013: un oras in plina sarbatoare

Publicat în urmă cu 5 ani, în Lonews
Ieri, in Duminica a doua din Postul Mare, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, a săvârşit Sfânta Liturghie in Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Urziceni, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Bucuria praznicului a fost împlinită de venirea moaştelor Sfântului Ioan Rusul, binecuvântare şi dar pentru credincioşii municipiului Urziceni.

Preasfinţia Sa le-a vorbit credincioşilor despre vindecarea slăbănogului din Capernaum, despre Sfântul Grigorie Palama, despre viaţa şi minunile Sfântului Ioan Rusul.

Cu aceesi ocazie, Preasfinţia Sa a hirotesit iconom-stavrofor pe preacucernicul părinte Alexandru Grigorescu de la parohia Roşiori, şi sachelar pe preacucernicul părinte Ioan Valeriu Bătărigă de la parohia Roşiori II, pentru activitatea pastoral – misionară şi administrativă din parohiile pe care le păstoresc.

După Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Eparhiei a dăruit tuturor copiilor câte o cruciuliţă şi o icoană, în amintirea acestui popas duhovnicesc.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01216 sec - PID: 17590