23

Scoala altfel, la Catedrala din Ramnic si in Parohia Brezoi I (foto)

Publicat în urmă cu 5 ani, în Lonews
Copii de grădiniţă şi elevi de la şcolile şi liceele din municipiul Râmnicu Vâlcea, dar şi din ţară, însoţiţi de educatori şi profesori, vizitează, zilele acestea, în cadrul programului „Şcoala altfel”, Catedrala Arhiepiscopală şi Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Cadrele didactice şi elevii care au vizitat Centrul eparhial, in ziua de 1 aprilie, veniţi de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea şi de la Şcoala Gimnazială din Curtea de Argeş, s-au închinat cu acest prilej la moaştele Sfinţilor Carp Episcopul, Teodor Stratilat şi Mercurie precum şi la moaştele Sfântului Ierarh Calinic, Episcopul Râmnicului şi ale Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mira Lichiei, aflate în Catedrala Arhiepiscopală. De asemenea, grupurile de elevi au vizitat Muzeul şi Biblioteca Eparhială din clădirea Complexului Spiritual-Cultural „Sfântul Antim Ivireanul”, aflat în incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În cadrul programului „Săptamâna altfel” și în baza parteneriatelor încheiate de către parohie cu Liceul Teoretic Brezoi și Grădinița nr. 1 Brezoi, în Parohia Brezoi I se desfășoară o serie de activități cu elevii acestor două instituții.

„În prima zi a săptămânii, 1 aprilie 2013, în biserica parohială a avut loc prima întâlnire cu elevii, având ca tematică „Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena”. La manifestare au participat elevii claselor a VI-a B, a VII-a A şi B şi a VIII-a A şi C, precum și profesori de la Liceul Brezoi: Pr. Vasile Chima și Aurora Duță (Religie), Elena Dumitrescu (Istorie), Elena Teodosescu (Biologie), Adrian Șerbănoiu (Matematică), Ion Iosif (Desen), Mirela Cârmici (Limba Română) și Gheorghe Mosor (Geografie). Întâlnirea a fost moderată de Pr. Vasile Chima, preot II la Parohia Brezoi I, care, după ce a făcut un scurt istoric al Sfinților Împărați, a prezentat lucrările tematice realizate de către elevi sub îndrumarea celor doi profesori de Religie: prezentări Power Point, referate și icoane. În continuare, doamna profesoară Elena Dumitrescu a prezentat un material referitor la Imperiul Roman, evidenţiind activitatea Sfântului împărat Constantin cel Mare.”, a spus părintele paroh Daniel Preoteasa.

După o scurtă recapitulare a celor vizionate, preotul paroh Daniel Preoteasa a prezentat, mai întâi, un istoric al parohiei și a locașurilor de cult din parohie, apoi un material referitor la diferitele activități ale elevilor, desfășurate în trecut, cu cei înscriși în programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor” sau cu ocazia a diferite evenimente: Nașterea și Învierea Domnului, Înălțarea Domnului (Ziua eroilor), Hramul Bisericii (Intrarea în Biserică a Maicii Domnului), Ziua copilului etc. La întâlnire a partcipat și Pr. Sorin Cârmici, de la Parohia Brezoi III, care a susținut o scurtă cateheză: „Hristos în mijlocul nostru”.

„In ziua de 2 aprilie, are loc o nouă întrunire cu elevii în biserica parohială, intitulată „Icoana din sufletul copilului”, în care, sub îndrumarea profesorilor de Religie, se va organiza un atelier de pictură. Miercuri, 3 aprilie, va avea loc un nou eveniment, la care vor participa copiii de la Grădinița nr. 1 Brezoi, în care se vor da citire unor lecturi duhovnicești și se vor împărtăşii școlarii pregătiţi în acest scop.”, a încheiat Pr Dr. Daniel Preoteasa de la Parohia Brezoi I.

Programul „Şcoala altfel” se află la prima ediţie şi constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, pe tot parcursul acestei săptămâni, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01012 sec - PID: 4247