154
Numeroși pelerini vâlceni și din țară au urcat ieri în pitoreasca stațiune montană Vârful Roman, aflată la altitudinea de peste 1600 de metri, pentru a trăi momente deosebite, ocazionate de savarsirea primei Liturghii Arhieresti, la noua Mănăstire „Adormirea Maicii Domnului”.

Conform informatiilor oferite pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de catre Arhidiaconul Ioan Liviu Gaman, "Sfânta Liturghie a fost precedată de o slujbă de sfințire a apei, pe locul unde se construiesc viitoarele chilii, care împrejmuiesc tânăra chinovie vâlceană.

Ctitorii principali ai acestei mănăstiri sunt Dumitru si Ileana Viorica Crestin, sot si sotie, terenul fiind donat de către Obștea de Moșneni din orașul Horezu, condusă de Marcel Bogorodea.

Biserica noii Manastiri „Adormirea Maicii Domnului” de la Varful Roman are hramurile „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, „Sfântul Dimitrie Basarabov” şi „Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum”. Piatra de temelie a acesteia a fost pusă în ziua Praznicului Sfinţilor Martiri Brâncoveni, pe 16 august 2012, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, şi de Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, dupa cum ne informeaza Arhidiaconul Ioan Liviu Gaman.

Ieri, Sfanta Liturghie Arhiereasca a fost savarasita de Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, în prezența Chiriarhului locului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Gherasim, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de către grupul psaltic „Sfântul Grigorie Decapolitul”, al Mănăstirii Bistrița Olteană.

După Sfânta Liturghie a fost săvârşit un parastas pentru Maria Alina, fiica domnului Dumitru Creştin, la doi ani de la mutarea acesteia la cele veșnice.

Conform aceleiasi surse, in cuvântul de învăţătură rostit cu aceasta ocazie, Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul a spus: „Învăţăm din Evanghelia de astăzi că trebuie să fim smeriţi atunci când facem fapte bune, ca trebuie să avem credinţă nezdruncinată în Dumnezeu, chiar dacă suntem încercaţi de multe ispite, boli, suferinţe şi provocări de la oameni, şi să îi tratăm pe aceştia ca pe nişte fiinţe ale lui Dumnezeu şi semeni ai noştri, mărturisind iubirea nemărginită a Domnului faţă de noi toţi", mai informeaza Serviciul specializat de presa LONews.

Sfintirea Manastirii, in conformitate cu informatiile transmise de reprezentantii Arhiepiscopiei, Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe, se preconizeaza ca va avea loc in anul 2014, odata cu finalizarea lucrarilor.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.38493 sec - PID: 20021