39
Mitropolitul de Sliven, al Bisericii Ortodoxe Bulgare, Ioanichie, a emis un comunicat prin care obiectează la adresa planuirii ridicarii unui monument romano-catolic al Papei Ioan al XXIII-lea, în orașul Nesebar, de pe litoral, spunând că Ioan al XXIII-lea nu merita acest lucru și că proiectul in cauza va crea tensiuni între ortodocși și romano-catolici.

Ioan al XXIII-lea, Papa din octombrie 1958 până în iunie 1963, a fost Nunțiu Papal în Bulgaria, in perioada 1925-1935.

Planul de ridicare a unei astfel de statui, conform municipalitatii, ar fi pornit de la ajutorul oferit de Papa, echivalentul a aproximativ jumătate de milion de leva, pentru hranirea refugiaților macedoneni.

Cariera lui Ioan al XXIII-lea mai include, de asemenea, o acțiune de ajutorare a evreilor care urmareau sa scape de Holocaustul naziștilor", inclusiv a evreilor bulgari. În prezent, el este pe cale de beatificare, așteptandu-se ca acest lucru sa se întâmple înainte de sfârșitul anului 2013, împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

Primarul Nesebar-ului, Nikolai Dimitrov, a declarat pentru cotidianul Trud că planul de ridicare a unei statui a lui Ioan al XXIII-lea a fost susținut de oamenii din oraș și el ar consolida turismul cultural și istoric.

Dar, în comunicatul sau, Ioanichie ii cere municipalității Nesebar să-și reconsidere decizia, pe care declarația o descrie ca pe o "insultă" la adresa ortodocșilor din Nessebur și a patronilor orașului, inclusiv a lui Iisus, a Mariei, la adresa Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Ștefan, Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și sfinților Sofia, Dimitar, Parascheva, Teodor și Clement.

Declarația arata că, în "scurtul timp" (1925/35) al Papei Ioan al XXIII-lea, nu era posibil ca el sa intreprinda atât de multe fapte bune incat sa ajunga sa fie descris de municipalitate ca avand un "incontestabil merit".

Declarația arata că biografia acestuia nici macar nu a înregistrat o donație, in 1926, pentru hrana copiilor refugiaților din Tracia de Est și Macedonia.

Papa a contribuit cu fonduri, pentru victimele cutremurului din 1928, din Bulgaria, a facilitat acordul căsătoriei dintre regele Boris III și prințesa Giovanna, un romano-catolic, și a ajutat la salvarea evreilor bulgari in timpul Holocaustului. "Dar, acestea sunt contributiile sale fata de statul bulgar, irelevante pentru Nesebar".

Chiar dacă Papa ar fi donat bani pentru hrana copiilor refugiați, acest act unic nu ar justifica un monument.

"Este bine cunoscut faptul că stațiunile sudice de la Marea Neagră, deja din Evul Mediu timpuriu, au fost și sunt si în prezent ortodoxe. Acest lucru este dovedit de zecile de biserici ortodoxe medievale și de mănăstirile existente în oraș și in împrejurimile sale. În aceste locuri, nu a existat niciodata o comunitate compactă catolică, cu excepția uneia mici în regiune și a alteia în Malko Tarnovo, de rit răsăritean".

Declarația mai spune ca, chiar daca cei mai mulți turiști care ar vizita Nesebar-ul "ar profesa religia catolică, acesta nu ar reprezenta un motiv pentru a exista aici un monument al unui Papa catolic".

"Nesebar-ul este vizitat si de reprezentanți ai altor credințe, asa incat ar trebui să fie ridicate monumente ale tuturor liderilor lor spirituali?".

Pelerinajul, in Nesebar, se va dezvolta, nu datorita unui monument al Papei, ci datorita prezenței bisericilor ortodoxe medievale și a mănăstirilor și altor monumente creștine, pe teritoriul municipiului, a mai spus Ioanichie.

"Ridicarea unui monument dedicat Papei catolic, va naste tensiuni între credințele ortodoxa și catolica, pentru care, timp de secole, au existat diferențe dogmatice si canonice".

Primarul orasului Nesebar, Dimitrov, a declarat: "Il respect profund pe Mitropolitul Ioanichie, dar cred că cineva l-a indus în eroare. Il voi întâlni săptămâna viitoare. Nu ne oprim in a ajuta Biserica Ortodoxă din Nessebur, și chiar cu donatii serioase, așa incat nu văd de ce cineva ar trebui să se simta ofensat. Este vorba despre istorie și despre fluxul mare de turisti".
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01344 sec - PID: 2860