31

Masacru in Valea Crestinilor. 15 persoane ucise

Publicat în urmă cu 5 ani, în Lonews
Mai multi oameni inarmati, conform unora dintre rapoarte, au ucis 11 persoane, majoritatea creștini, lângă un oraș din centrul Siriei, sâmbătă, conform mass-mediei de stat.

Un rezident, citând martori oculari, a declarat pentru Associated Press că oamenii înarmați au deschis focul la întâmplare, în restaurantele de pe marginea drumului, în afara Ein Al-Ajouz, crestinii aflandu-se intr-o zi de sarbatoare.

Agenția de știri de stat SANA a descris atacul ca pe un "masacru" și a declarat ca, printre cei ucisi, se aflau si femei si copii.

Marea Britanie, bazandu-se pe declaratiile Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, a declarat că nouă dintre cei ucisi erau creștini.

Mulți dintre rebeli, care sunt în mare parte musulmani suniți, ii consideră pe creștini ca fiind susținători ai regimului lui Assad. Regimul este dominat de membrii minorității sectei alawite a lui Assad, o ramură a musulmanilor șiiți.

SANA a declarat că atacul a avut loc după miezul nopții, sâmbătă, pe un drum din provincia Homs, care leagă Ein al-Ajouz de un alt sat creștin, Nasrah.

Eleya Dhaher, Arhiepiscop de Wadi al-Nasarra, care include satele unde a avut loc atacul, a declarat ca, de fapt, 15 persoane au fost ucise în "masacru."

Wadi al-Nasarra, sau Valea Creștinilor, a fost pana acum o zonă relativ sigură, în comparație cu alte părți ale Siriei, iar mulți creștini s-au refugiat aici, din cauza violentelor din țară.

Dhaher a negat că atacurile recente asupra acestei zone ar urmari să le golească de creștini, adaugand ca diviziunile sectare au "ajuns in fiecare punct al patriei".

Tot sâmbătă, o bombă a explodat în apropierea unei ambulante a Semilunii Roșii Kurde, în provincia de nord-est Hassakeh, ucigand doi paramedici și rănind un altul, conform Observatorului.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01017 sec - PID: 28605