25
La sfârșitul lunii trecute, Rusia, Ucraina și Belarus au sărbătorit 1025 de ani de la Botezul Rusiei. Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea al Ciprului a participat la acest eveniment. Portalul "Prihodi" ("Parohia") a publicat in aceste zile un interviu cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului.

- Părinte, cu ce impresie ati ramas in urma festivităților celor 1025 de ani de la Botezul Rusiei?

- La invitația Preafericitul Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii am vizitat țara, pentru a participa la aceste manifestari importante, si a fost o mare bucurie pentru noi. Faptul că întâistătătorii tuturor Bisericilor Ortodoxe din lume sau reprezentanții acestora au participat la celebrarea celor 1025 de ani de la Botezul Rusiei, demonstrează unitatea Ortodoxiei. Deși există mai multe Biserici Ortodoxe, Biserica în sine este una. Și faptul că noi toți, reprezentanți ai diferitelor Biserici locale, am venit pentru prima dată în Moscova și Kiev și Minsk, la festivitati, subliniază și este un mesaj puternic și luminos în lume.

Creștinismul este o credință a iubirii, el dă sens vieții umane, ii spune omului în numele a ce trebuie el să trăiască. Cel care Il pastreaza pe Hristos în inima lui, are totul și nu are nevoie de nimic. În ciuda sărăciei aparente, el este bogat, pentru că el Il are pe Hristos. În ciuda nenorocirilor aparente, el este totuși fericit. Omul care il are pe Hristos în inima lui este luminos. El deține în inima sa lumina si iubirea. Această lumină vine din inimă și lumineaza totul.

În aceste zile de sărbătore, am văzut mii de credincioși care au venit să se roage la Liturghie, cu Patriarhii, in comuniune, să se unească unii cu altii și cu Hristos împreună. Ca si alti Primati, am putut vedea modul in care s-au transformat Moscova și Kievul, si trebuie să spun că am fost norocos să particip la sărbătoarea Mileniului Botezului Rusiei, în 1988. Pot spune că am văzut multe îmbunătățiri importante.

- Ce rol credeți că joaca Rusia în lumea de astăzi? Ce poate ea oferi comunitatii internaționale?

- Rusia este o țară mare, o țară puternică și, ca atare, are multe de oferit lumii moderne. Din păcate, liderii mondiali continua să-si satisfaca propriile lor interese politice și economice, fără a căuta dreptatea sau aplicarea acesteia. Insa, Rusia este un stat puternic, cu experiențe credincioase multiple și trebuie să se bazeze, asemenea Ortodoxiei Ruse, pe valori și idealuri cum ar fi dragostea și dreptatea. La ședința comună cu Președintele Vladimir Putin, i-am spus șefului statului rus că plinătatea Ortodoxiei a fost prezenta aici. I-am cerut sa salveze Orientul Mijlociu, pentru ca creștinii care trăiesc acolo sa nu isi părăsească propriile lor lacasuri sau case. Odata cu venirea la putere a extremiștilor, in țările musulmane, nu numai că nu vor mai exista minoritati religioase, ci nu va mai fi prezent nici macar un simplu creștin.

Sunt sigur că un stat puternic ca Rusia poate oferi o mulțime lumii. Poate preveni oprimarea celor saraci și poate se ajute la gasirea unor soluții la problemele lumii contemporane. Numai cei bogați își pot permite să plece din Orientul Mijlociu. Ce se va întâmpla cu cei săraci, cu cei care nu pot pleca? În acest sens, statele ortodoxe puternice pot oferi ajutor și ii pot apăra pe acei oameni.

Toate statele ortodoxe trebuie să apere adevărul și dreptatea, pentru că iubirea se afla în lume. Să ne amintim că Dumnezeu este iubire (I Ioan 4: 8). Acesta este motivul pentru care este nevoie de legile lui Dumnezeu în aceasta regiune.

– Despre ce fel de ajutor vorbiti, mai exact, in afară de sustinerea prin rugăciune, care poate fi făcuta pentru mântuirea creștinilor din Orientul Mijlociu? – Există Președinți sau Prim-Miniștrii, in țările Ortodoxe. Ei pot influenta anumite decizii, inclusiv ale politicienilor. Și, dacă credincioșii fac presiuni in masa asupra autorităților civile, politicienii vor asculta de opinia publică.

Puterea depinde de oamenii a caror alegere se repetă după o anumită perioadă de timp. Acesta este motivul pentru care credincioșii simpli ar trebui sa le ceara politicienilor pacea și iubirea, iar politicienii ar trebui sa auda vocile credincioșilor și să ia deciziile adecvate. (KSLCatalin)
Trimite
Powered by InterChat

π 0.00887 sec - PID: 1579