17
Un muzeu dedicat Sfintei Matrona din Moscova, urmează să fie înființat in satul Sebino, districtul Kimovsk din regiunea Tula, locul de nastere al acesteia.

"În prezent, s-a construit o casă de lemn, în care se va afla muzeul. Deschiderea noului muzeu este programată pentru ziua de 22 noiembrie, ziua nașterii sfintei", a raportat conducerea regionala, ieri, pentru Interfax.

Moaștele Sfintei Matrona se păstrează in Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Moscova, conform publicatiei Sedimita.

Sfanta Matrona s-a născut în 1885, în provincia Tula. Ea, desi a fost oarba complet din nastere, a avut darul vederii duhovnicesti. Potrivit vietii sale, inca din primii ani, aceasta nu doar ca vedea toate păcatele și faptele oamenilor, ci si gândurile acestora. Simțea când un pericol era aproape și prevedea dezastrele naturale și publice. Prin rugăciunile sale, oamenii s-au vindecat de boli și au fost mângâiati în necazurile lor.

În 1925, Matrona s-a mutat la Moscova și a trăit acolo până la sfârșitul vieții sale.

La 2 mai 1952, viața pământească a Sfintei Matrona s-a încheiat. Înainte de moartea sa, sfânta a spus: "Toată lumea, sa vina la mine. Vorbiti-mi, ca si cand as fi vie, despre necazurile voastre. Eu va voi vedea si va voi auzi și vă voi ajuta".

În octombrie 2004, in Sinodul Episcopilor, Sfanta Matrona a fost canonizata.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01033 sec - PID: 1286