22

Pausesti Maglasi, dupa 180 de ani de la prima sfintire

Publicat în urmă cu 5 ani, în Lonews
IPS Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu PS Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, au poposit în Păuşeşti Măglaşi, in aceste zile, pentru a târnosi biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate, la 180 de ani de la prima sfinţire. Resfinţirea sfântului locaş, monument istoric, a fost înfăptuită după ce ample lucrări de consolidare, restaurare a picturii şi împodobire ale sfântului lacaş au fost duse la bun sfârşit.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Emilian Lovişteanul a tinut o predica, pornind de la pericopa evanghelică a Sfântului Apostol Luca, în care este relatată Pescuirea minunată de pe Marea Galileii: „În primul rând să fim darnici şi să semănăm pentru a culege roade, să facem fapte bune pentru a primi răsplata de la Dumnezeu şi totodată răsplata semenilor noştri. În al doilea rând, învăţăm din Evanghelia ascultată, că Mântuitorul Hristos ne dă putere să săvârşim fapte bune şi, că tot ceea ce săvârşim în această viaţă ca fapte bune, săvârşim prin puterea lui Dumnezeu, prin harul Său. Ucenicii Mântuitorului s-au străduit o noapte întreagă să pescuiască şi n-au prins nimic, însă la îndemnul Său, au aruncat mrejele şi au prins o mulţime de peşte. Asta înseamnă că noi trebuie să ascultăm de Dumnezeu, să avem încredere în ajutorul Lui şi, totodată, să nu ne bizuim pe forţele noastre proprii, pentru că tot ceea ce săvârşim în această viaţă, săvârşim prin acest ajutor ce vine de la Domnul şi atunci când îl cerem şi când nu îl cerem, însă chiar dacă ajungem la epuizarea puterilor noastre fizice şi sufleteşti, să nu deznădăjduim şi să ne punem încrederea că El are un plan cu noi şi ne iubeşte în fiecare clipă, dorindu-ne în iubirea Lui şi dorindu-ne viaţa veşnică”.

La final, a fost apreciata activitatea pastorală, misionară şi administrativă a părintelui Ion Cazan, pentru care ÎPS Arhiepiscop Gherasim l-a hirotesit iconom stavrofor. Alături de părintele Cazan, au fost felicitaţi consiliul parohial şi enoriaşii parohiei, pentru contribuţia la lucrările de restaurare şi înfrumuseţare a bisericii din localitate.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Sfântul Mina”, a Bisericii „Toţi Sfinţii” din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Biserica parohială cu hramul „Sfântul Nicolae”, din comuna Păușești – Măglaşi, județul Vâlcea, este poziționată geografic în satul Coasta, la zece kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea. Monument istoric, locaşul de cult a fost construit în anul 1826 de ctitorul principal Ștefan Ceaușu cu fiul său Marin, ajutat de comunitatea înstărită a satului, împreună cu Ion Spavu, Vasile Dabu, Dumitru Băjan, Stan Calin, Iacob Pâslariu şi fiul său, după cum reiese din pisanie şi se observă și în tabloul votiv din pronaos. Pictura s-a realizat între anii 1829 şi 1833, de către zugravul Ilie din Teiuş.

După 30 de ani de la ultima restaurare, pictura interioară a ajuns în stare avansată de degradare datorată sursei de încălzire a bisericii, de la început foarte defectuoasă, fiind însoţită de o poluare excesivă ce a acţionat în timp asupra frescei acoperind-o cu un strat gros de gudron.

Între anii 2003–2013, la iniţiativa părintelui paroh Ion Cazan, s-au desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, mai multe lucrări de restaurare, consolidare şi înfrumuseţare a sfântului locaş şi al anexelor acestuia. În anul 2003, biserica a fost învelită cu tablă zincată, iar 2005 s-au realizat lucrări consolidare şi un sistem de drenaj, înlăturându-se astfel problemele cauzate de infiltraţiile apei şi a igrasiei din zidurile bisericii.

Între anii 2006 şi 2009 au avut loc lucrări de restaurare la fresca din interiorul bisericii, după ce s-au luat toate avizele necesare, concomitent cu organizarea unei licitaţii pentru lucrarea de restaurare. Tot în această perioadă zidul împrejmuitor din piatră făcut pe la anul 1850, a fost restaurat în întregime pe aceeaşi temelie, acesta măsurând 125 metri lungime cu o grosime de 100 cm, iar cimitirul a fost extins cu aproximativ 2000 metri pătraţi. În anul 2009 s-a schimbat mobilierul cu scaune din stejar masiv, a fost restaurată turla exterioară şi s-a efectuat încălzirea centrală a sfântului locaş.

Între anii 2009-2011, a fost construit noul praznicar cu bucătărie şi magazie, capela mortuară şi o fântână, iar în 2012 şi 2013, s-au derulat lucrări de restaurare la faţada exterioară a bisericii. Toate lucrările de restaurare ale picturii au fost făcute de către Irina Sava, pictor restaurator acreditat de către Ministerul Culturii. Tot în 2013 în curtea bisericii a fost construit un altar de vară – dupa cum ne informeaza Arhidiaconul Ioan Liviu Găman.

Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe este partener media oficial al Arhiepiscopiei Ramnicului.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01555 sec - PID: 19652