26
Marea Britanie este determinată sa introduca o interdicție privind purtarea nicabului, hijabului sau valului islamic complet în locurile publice și pare sa se indrepte usor inspre aceasta directie, conform unui raport al radioului Vocea Rusiei.

Pentru moment o astfel de interdicție secreta pare sa fie în vigoare în unitățile medicale din Marea Britanie. Parlamentul Marii Britanii a început să discute această problemă, pe 9 septembrie, dar deși inițiativa a fost susținută de premierul David Cameron, dupa ce a fost discutată în Parlament, aceasta a ramas fara vreo urmare vizibila.

Începând de alataieri, mai mult de 10% din spitale de stat din Marea Britanie au interzis deja personalului purtarea fetei acoperite, desi la modul neoficial, dupa cum precizeaza intr-un raport radioul Vocea Rusiei.

Conform statisticilor actuale, citate de postul de radio, islamizarea Europei pare sa se desfasoare invaluita in ceata, existand informații care spun ca numărul musulmanilor din Marea Britanie a crescut de 30 de ori în ultimii 30 de ani. În Franța, fiecare a 5-a persoană va fi un musulman, până în 2027. În Olanda, 50% din toti nou-nascutii sunt arabi, iar în 15 ani, 50% din poporul olandez va profesa Islamul. Musulmanii alcătuiesc un sfert din populația Belgiei, astazi. Potrivit Biroului Federal de Statistică din Germania, din cauza scăderii natalității, în 5 ani musulmanii vor fi majoritari in Germania.

Intr-adevar, experții sunt precauți vizavi de astfel de statistici. În primul rând, toate aceste cifre sunt doar estimari aproximative. În multe țări europene, toate întrebările legate de apartenența religioasă a cetățenilor trebuie sa fie retrase si ele din comentariile statistice. În al doilea rând, cultura europeană are un impact asupra lumii musulmane. Mulți musulmani sunt asimilati de Europa, iar vizitarea unei moschei devine treptat o simplă formalitate, conform lui Chris Allen, autorul cărții "Islamofobia".

Islamofobia din Marea Britanie este, în parte, cauzată de situația economică dificilă din țară, conform unui expert din Londra, Dr. Liz Fekete. Dacă există o scădere a nivelului de trai, armonia socială dintr-o societate este distrusa. Vecinii continentali ai Marii Britanii, Franța și Belgia – au fixat, deja, interdicții asupra nicab-ului și hijab-ului. Intre 5 si 6 milioane de musulmani trăiesc în Franța – mai mult decât în orice altă țară a Uniunii Europene. În Marea Britanie, numărul musulmanilor este mai mic. Cu toate acestea, problema este că numărul musulmanilor din fostele colonii britanice și stăpâniri este de peste 2 milioane de persoane. Există mulți musulmani în India și Pakistan. Astfel, introducerea unor legi "anti-islamice" poate provoca o dezaprobare din partea țărilor cu care Marea Britanie are relatii comerciale si economice de lungă durată, mai afirma radioul Vocea Rusiei, iar Londra ar trebui să ia acest lucru în considerare.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.00921 sec - PID: 28366