25

Sfintenie, cultura si secularizare in Eparhia Ramnicului

Publicat în urmă cu 5 ani, în Lonews
În cea de-a doua zi a manifestărilor religioase şi culturale dedicate celei de-a XV-a prăznuiri a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Ocrotitorul Spiritual al Râmnicului, ieri, la Râmnicu Vâlcea, au loc mai multe evenimente spiritual-culturale, conform Arhidiaconului Ioan Liviu Gaman.

Prima dintre manifestări zilei a avut loc cu începere de la orele 10.00, în Sala „Iosif Episcopul” a Aşezământului Cultural-Pastoral „Sfântul Ierarh Calinic” din incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, unde s-a desfăşurat Simpozionul Naţional „Sfinţenie, cultură şi secularizare în Eparhia Râmnicului”.

Evenimentul, organizat de către Arhiepiscopia Râmnicului împreună cu Seminarul Teologic „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, s-a bucurat de participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului şi a Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Moderatorul întâlnirii a fost Părintele Constantin Olariu, Inspector în cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În deschiderea simpozionului Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Gherasim i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi, iar Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul a rostit un cuvânt de întâmpinare şi a prezentat evenimentul.

În continuare, potrivit programului au fost prezentate în plen următoarele comunicări:

- PS Emilian Lovişteanul – „Misiunea Bisericii în păstrarea şi promovarea patrimoniului naţional”.

- Pr. Prof. Dr. Ştefan Resceanu – „Lucrarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în constituirea patrimoniului bisericesc”.

- Pr. Prof. George Pomeneşte – „Eparhia Râmnicului – sfinţenie şi cultură în 510 ani de activitate”.

- Pr. Prof. Dr. Nicolae Proteasa – „Cultura românească în opera şi activitatea absolvenţilor Seminarului de la Râmnicu Vâlcea”.

- Pr. Prof. Petre Mateescu – „Revista „Renaşterea” de la începuturi până în zorii comunismului”.

- Prof. Augustina Sanda Constantinescu – „Renaşterea revistei „Renaşterea” după 45 de ani”.

- Pr. Prof. Irinel Cojocaru – „Tradiţie şi actualitate în gândirea teologică a Părintelui D. Stăniloae”.

Între participanţii la simpozion s-au aflat şi Prof. Augustina Sanda Constantinescu, Directorul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Râmnicu Vâlcea, Prof. Florin Epure, Directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Vâlcea, membrii Consiliului Permanent al Arhiepiscopiei Râmnicului, preoţi, profesori universitari, monahi şi monahii, profesori şi elevi ai Colegiului Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea, precum şi cei ai Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea.

În cadrul aceleiasi zile, manifestările au continuat, de la orele 17.00, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae”, cu etapa eparhială a Concursului Național de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul”, iar la orele 19.00, la Filarmonica de Stat „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, cu Concertul dedicat Sfântului Antim Ivireanul, susţinut de Corul „Euphonia”, dupa cum mai informeaza Arhidiacon Ioan Liviu Găman.

Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe este partener media oficial al Arhiepiscopiei Ramnicului.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.0124 sec - PID: 2152