20
Un important centru de literatură și educație din anii bizantini, care ar putea fi considerat ca fiind prima universitate grecească, a fost descoperit de profesorul Ath. Paliouras, in Losoudi, Asterousia, în unitatea regională Heraklion, la o altitudine de 880 de metri, la baza muntelui Kofinas.

Sapaturile din ultimul timp au scos la lumina zilei Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, care a fost fondată în mijlocul secolului XIV, de către savantul-călugăr Iosif Filagris, care a fost unul dintre cei mai importanți comentatori ai lui Aristotel.

Profesorul G. Papazoglu a subliniat rolul important al lui Filagris, în teza sa de doctorat, sub supravegherea regretatului profesor Nikos Panagiotakis.

Mănăstirea pustiei, care era încă necunoscuta, a fost prima oara descoperita în anul 1992, de jurnalistul-autor Psilakis Nikos, care a introdus-o in cartea sa cu mănăstiri și schituri din Creta.

Impresionantele date ale cercetării arheologice au fost prezentate de către profesorul Paliouras, în prezența Mitropolitului Macarie de Gortys și Arkadia și a guvernatorului regiunii Creta, Stavros Arnaoutakis.

Profesorul Parliouras a subliniat că filosofia aristotelică a fost prezenta în intreaga Europa, "intrucat acesta a fost fondatorul științelor pozitive".

Stavros Arnaoutakis a vorbit despre efortul mare pe care l-a presupus "descoperirea foarte importantă pentru civilizația greacă si istoria Cretei, realizata de profesorul Paliouras, în colaborare cu Mitropolia de Gortys și Arkadia".
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01158 sec - PID: 25378