19

Noi hotarari luate in Episcopia Sloboziei si Calarasilor

Publicat în urmă cu 5 ani, în Lonews
Ieri, a avut loc şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial al Episcopiei Sloboziei si Calarasilor, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu, având pe ordinea de zi măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii pastoral-misionare şi administrativ-patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor şi protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei.

Arhidiaconul Silviu Dascalu, reprezentant media al episcopiei, ne informeaza care sunt noile hotărâri adoptate in cadrul intrunirii:

– Aprobarea unor mişcări de personal în cadrul unor parohii şi mănăstiri ale Eparhiei;

– Aprobarea unor lucrări de restaurare, consolidare şi înfrumuseţare pentru mai multe biserici parohiale din Eparhie;

– Semnarea actului adiţional al contractului de parteneriat media din 23 noiembrie 2011, prin care se continuă colaborarea dintre Agenţia de ştiri Lăcaşuri Ortodoxe şi Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor pentru o perioadă de 24 luni;

– Analizarea şi soluţionarea problemei ajutorării unor preoţi şi credincioşi aflaţi în situaţii sociale şi medicale deosebite.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01286 sec - PID: 18148