16

Turcia, cea mai mare inchisoare pentru jurnalisti

Publicat în urmă cu 5 ani, în Lonews
Jurnalistul turc și câștigător al Premiului "Reporterul Internațional al Anului", acordat anual de către Uniunea Națională a Reporteri Italieni (Unci), Erkan Ipekci, a vorbit despre provocările libertatii presei in tara sa, cu agentia Ansa. Ipekci, președinte al Uniunii Ziariștilor Turci (TGS) a primit premiul Unci, pentru eforturile neobosite in apararea jurnaliștilor care au fost arestati sau concediati de la locurile lor de muncă.

"Problema este dacă drepturile omului în Turcia ar trebui să fie apreciate, în conformitate cu standardele europene, sau cu cele din Orientul Mijlociu?", s-a intrebat el. "Turcia este cea mai mare închisoare pentru jurnaliști, din Europa. Din 2009, 183 de jurnalisti au ajuns în închisoare, dintre care 63 sunt încă închisi. De atunci, am început să se simt tot mai mult efectele amendamentelor la legile anti-terorism și cele din Codul Penal, introduse în 2005, cu sprijin european.

Desi Primul-Ministru, Recep Tayyip Erdogan, aducea unele reglementări, în același timp favoriza cercurile islamiste și alte persoane sa faca presiuni asupra jurnaliștilor. Riscul pedepsei cu închisoarea pentru jurnaliști si alte reglementări, a declarat Ipekci, limitează libertatea de exprimare. Mulți jurnaliști au fost închiși pentru acte de terorism, conform președintelui Asociației ziariștilor din țară, după interceptarea convorbirilor telefonice de la locurile lor de muncă și publicarea de articole, fotografii și interviuri, ca dovada a unor activități asa-zise ilegale. Cei mai mulți reporteri sunt, înca, in închisoare, pentru presupusa apartenenta la organizatii ilegale, cum ar fi PKK kurd și KCK, sau pentru presupuse încercări de lovitură de stat, cum este cazul Ergenekon, în care nu numai ofiteri militari de rang inalt au fost inculpați, ci si jurnaliști – 20, condamnati la mulți ani de închisoare – și care s-a încheiat cu aproximativ 15 condamnari pe viata, pronunțate.

"Inainte de protestul din Gezi Park", a declarat Ipekci, "guvernul a creat treptat un climat de teamă în societatea care se afla sub presiune și nu avea nici canale să se exprime – în parte ca urmare a auto-cenzurii mass-mediei, care a fost condiționată de același climat", a spus el. Cererile organizațiilor de ziariști, a adăugat acesta, au fost respinse. Și acesta este unul dintre motivele pentru care protestele din ultimele câteva luni, din Gezi Park din Istanbul și Piața Taksim, au răspuns nevoii oamenilor de a-si "gasi noi forme de exprimare". Jurnaliștii au suferit, de asemenea, in urma represiunii asupra protestatarilor, cu "peste 100 de răniți, în două luni", a spus el.

Mai mult decât atât, potrivit Comitetului Internațional pentru Protecția Jurnaliștilor, in șase săptămâni de la protestul anti-guvernamental, 72 de jurnaliști au fost deja concediati. "Ii cerem opiniei publice europene", a declarat Ipekci, "să facă presiuni asupra guvernului turc, pentru a-si schimba legile".

Chiar și cea mai recentă serie de "reforme" pentru "democratizare" (care a eliminat, totodata, si interzicerea vălului islamic în funcții publice – vezi ARHIVA) nu menționează libertatea presei, ci numai a religiei".
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01265 sec - PID: 28004