22
In Mitropolia Republicii Molodva, de sub Patriarhia Moscovei, au demarat cursurile de perfecţionare pentru colaboratorii serviciilor de presă şi ai publicaţiilor religioase din cadrul Bisericii Ortodoxe din tara.

Cursurile au demarat ieri, în sala de şedinţe a Palatului Mitropolitan, conform unor informatii transmise de serviciul de presa al Mitropoliei, fiind organizate de Departamentul Informaţional Sinodal al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Grupul de participanţi este compus din delegaţii Eparhiilor de Chişinău, Cahul şi Comrat, Tiraspol şi Dubăsari, Ungheni şi Nisporeni, Bălţi şi Făleşti, Edineţ şi Briceni

Înainte de începerea evenimentului, toţi cei implicaţi în acest proiect s-au rugat împreună la Biserica “Întâmpinarea Domnului” de pe lângă Universitatea de Stat din Moldova.

Primul curs, dupa cum informeaza Mitropolia, a fost susţinut de către preşedintele Departamentului Informaţional Sinodal, Vladimir Legoida, abordand tema activitatii informaţionale contemporane a BORu. Pe parcursul celor trei zile de desfăşurare a cursurilor, vor mai fi tratate subiecte precum: bazele teoriei comunicării, lucrul cu new media, principiile activităţii site-urilor eparhiale, planificările media şi ale sistemului relaţiilor eparhiale cu mass-media laică.

Un capitol aparte al seminarului va fi dedicat analizării hotărârilor adoptate la ultima şedinţă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, mai informeaza Mitropolia Moldovei.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01007 sec - PID: 11028