25
Patriarhul melkit Grigorie III Laham, liderul creștin al Siriei, a spus ca doua bombe au fost descoperite in Catedrala veche Constantin și Elena, în orașul rebelilor Yabroud.

Una dintre bombe fusese amplasata în camera de spovedanie a "uneia dintre cele mai vechi biserici din lume", conform dezvăluirilor acestuia.

În cadrul unei vizite efectuate la Londra, pentru a evidenția persecuția asupra creștinilor în războiul civil (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), Patriarhul Grigorie al III-lea a spus ca cele două bombe au fost găsite la Catedrala Constantin și Elena, în orașul rebelilor, Yabroud.

Nu numai ca este una dintre cele mai vechi biserici din lume, dar se află într-un oraș în care creștinii și musulmanii sunniți au rezistat până acum eforturilor grupurilor rebele afiliate Al-Qaeda.

Patriarhul a spus că, la începutul dimineții zilei de marți, două bombe controlate de la distanță au fost descoperite în biserică, una dintre ele în camera de spovedanie. El a mai precizat, de asemenea, că familiile creștine locale au fost obligate să plătească o taxă totala lunara de protecție de 35.000 dolari, de către "grupurile armate" locale.

"Yabroud se afla sub controlul grupărilor armate, iar creștinilor li se cere taxă de protecție, insa, în ciuda acestui fapt, mai apar si aceste bombe plasate în biserică", a spus el.

"Nu ma tem de Islam, ci ma tem doar de haos, fiindca le va permite acestor grupari să joace un rol foarte distructiv".

"Unii spun că, noi, creștinii, suntem prieteni ai regimului, dar nu suntem, suntem doar sirieni obișnuiți și ne rugăm pentru toți", a adăugat el. "În plus, chiar dacă suntem pentru regim, acesta este dreptul nostru ca oameni liberi".
Trimite
Powered by InterChat

π 0.00956 sec - PID: 10661