50

Cine nu se roaga? Diferenta dintre animal si om

Publicat în urmă cu 5 ani, în Lonews
Bunica mea dinspre mama a fost o oltenca apriga ce ardea ca un foc. Era plina de vorbe de duh si de replici spumoase. Sa o auzi vorbind, mai ales atunci cand se enerva, inspira teama si respect, dar erai incercat si de o criza de ras iremediabila. Vorba ei olteneasca, expresia fetei si mai ales frumoasele ei povesti, spuse la ceas de seara, sunt inca pentru mine dragi amintiri.

Si-a strans toti nepotii pe langa ea, ca o closca, si vedeam cum i se luminau ochii de bucurie, cand ii umpleam curtea.

Ea era cea care ne ducea duminica la Biserica si care ne-a invatat sa ne rugam. Parintele Cioara, era mereu bine primit la ea in casa si, de cate ori acesta anunta vreo actiune in parohie, ea era acolo.

Am sa va povestesc o intamplare plina de talc; o lectie de viata, pe care mi-am insusit-o atat eu, cat si verisorii mei.

Ca de obicei, o jumatate din vacanta de vara mi-o petreceam acasa la bunica. Cat eram la bunica, maidanul de peste calea ferata, cum spuneam noi, era terenul de joaca al tuturor copiilor de pe strada. Si, chiar daca aparent bunica ne lasa o mai mare libertate de miscare, neiesind dupa noi, la poarta, sa ne strige si sa vada unde suntem, doua erau reperele unei zile de joaca: ora la care luam masa de pranz si ora la care trebuia sa fim acasa pentru baia de seara, cina si somn.

Bunica ne aseza pe toti la aceeasi masa. Eram 6 nepoti, la vremea aceea, si mereu ne bucuram de farfuriile frumos aranjate si de castroanele cu mancare aburinda.

Intr-o zi, pe la pranz, cand deja eram cu totii la masa si asteptam sa ne fie pusa ciorba in farfurii, au venit in vizita la bunica niste nepoti mai indepartati, pe care nu-i mai vazuse de ceva ani. Primitoare, dupa cum o stiam, bunica a mai pus doua scaune si doua farfurii si i-a invitat pe nepoti sa se spele pe maini si sa treaca si ei la masa, alaturi de noi.

Dupa ce a pus ciorba de gaina in farfurii, pentru toata lumea, cei doi nepoti s-au si apucat sa infulece lacom macarea. Bunica ii opreste, zicandu-le:

- Ia stai ma un pic, asa! Stati, ca voi aveti o problema cu mancarea!

Cei doi se opresc din mancat. Chiar si noi, nu stiam ce urmarea bunica. Aceasta le ia farfuriile, aduce doua castroane si varsa ciorba din cele doua farfurii in castroane, iar felul doi, in celalalt castron.

- Ia veniti acuma la mine! zice bunica.

Cei doi se ridica si vin spre ea.

- Tineti castroanele, luati niste papuci de la usa si mergeti de mancati in spatele casei, in cotet.

Cei doi se privira unul pe altul, rusinati.

-Bre tusica, noi…

- Ma! Ce cautati voi la masa cu oamenii? Mergeti de mancati cu porcii, in spate, ma! Ca doar aia, cand le vars laturi in jgeab, baga botul si molfaie. La masa mea, inainte de a baga in gura ceva, trebuie sa te inchini si sa multumesti lui Dumnezeu pentru hrana. Ati auzit?

- Iarta-ne, tusica! Am uitat.

- Ba - a zis bunica, punandu-le ciorba la loc, in farfurii – omul d-aia e facut pe lume, pentru ca, tot ce face, sa faca multumind lui Dumnezeu. Asa ca, la masa mea, mai intai ne rugam, dupa aia ne inchinam, apoi mancam si nu trancanim, iar la sfarsit multumim pentru toate lui Dumnezeu si ne ridicam de la masa.

Am ramas si acum in minte cu aceste cuvinte. Si, atunci, ca si acum, ele au aceasi greutate. Am inteles, mai tarziu, ca fara Dumnezeu nu suntem nimic. Am inteles mai bine, atunci, o vorba de-a bunicii, care zicea:

- Danut, mama, omul este separat de animale, pentru ca atunci cand se uita la Cer mintea ii merge la Dumnezeu, pe cand asa, animalele, si daca se uita in sus, ele rag sau urla! Animalele traiesc sa-si astampare foamea, dar omul nu-si gaseste linistea fara Dumnezeu!

Mamica, sa stii ca nu am uitat ce m-ai invatat. Iti multumesc si sa stii ca te iubesc!

Preot Daniel Ivan
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01442 sec - PID: 28009