21
Șeful serviciului de presă al Bisericii Ortodoxe Ruse a declarat că autoritățile ruse trebuie să arate bunăvoință față de sirieni, care sunt "într-un real pericol".

Kremlinul este gata să tina cont de o cerere de cetățenie rusa, formulata de aproximativ 50.000 de creștini sirieni, conform declaratiei unui purtător de cuvânt prezidențial. "Noi nu am primit aceasta cerere, până în prezent. Aceste documente vor fi luate în considerare, în conformitate cu procedurile stabilite, odata ce o primim" , a declarat Dmitri Peskov. Ministerul Rus de Externe a publicat o cerere colectivă pentru dubla cetatenie ruso-siriana, semnata de un grup de creștini care se afla în cartierul Kalamoon (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

Sirienii spun, în scrisoarea lor, că au de gând să-și protejeze casele și ca "ar prefera moartea, decat sa traiasca in tabere de imigranți", dar ca vor incerca sa caute protecție din partea Rusiei, în cazul în care vor ajunge in "pericolul de a fi eliminati de teroristi".

"Avem tot ce ne trebuie, nu cerem bani", se arată în scrisoare.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Rus de Externe, Alexander Lukashevich, a declarat că problema va fi rezolvata printr-o decizie a Rusiei. Cetățenia rusă se acorda printr-un decret prezidențial.

Parintele Vsevolod Chaplin, care conduce serviciul de presă al Bisericii Ortodoxe Ruse, a declarat vineri că autoritățile ruse ar trebui să arate bunăvoință față de acești oameni, care sunt "într-un real pericol".

El, însă, a adăugat că astfel de decizii ar trebui să fie "total responsabile, cu înțelegere deplină fata de nevoile de trai si de munca ale acestor persoane".
Trimite
Powered by InterChat

π 0.00949 sec - PID: 19569