22
Release International se teme ca mai multe arestări ar putea urma, într-un nou val de reprimare religioasă, in Eritreea.

Forțele de securitate din Eritreea au arestat 185 de creștini, după un raid efectuat la o întâlnire de rugăciune, la nord de capitala, Asmara. Cei mai mulți dintre cei arestați sunt femei.

"Partenerii noștri din Eritreea spun ca liderii Bisericii se tem ca această arestare în masă ar putea anunta un nou val de reprimare a creștinilor și un nou val de arestări", spune Paul Robinson, director executiv al Release International, care slujeste Bisericii persecutate la nivel mondial.

Creștinii se adunasera într-o suburbie a Maitemenai, pentru a se ruga vizavi de agravarea exodului eritreenilor din țară.

Raportorul special al ONU privind drepturile omului raportează ca mii de eritreeni fug din țara lor în fiecare lună, în ciuda unei "politici trage-si-ucide" care ii vizează pe cei care încearcă să plece.

In Eritreea sunt incarcerati, in prezent, 1.500 de creștini, doar pentru credinta lor. Mulți alții se confruntă cu hărțuirea.

În 2002, guvernul a închis toate Bisericile care nu erau ortodoxe, catolice și luterane, și i-a arestat pe liderii lor. In plus, Guvernul impune restricții severe grupurilor religioase carora li se permite să funcționeze, și ii persecută pe lideri. Patriarhul Bisericii Ortodoxe a dispărut, de exemplu, din 2005.

Locul acestor noi deținuți nu a fost confirmat oficial, dar rudele lor sustin că unii sunt ținuți la o secție de poliție din Edaga Hamus, într-un district învecinat.

"Arestarea i-a alarmat pe liderii Bisericii subterane, care se tem că acest lucru poate fi un semn ca alte evenimente urmeaza sa se intample", spune Paul Robinson.

"Rugați-vă pentru eliberarea rapidă a acestor 185 de creștini. Rugați-vă, totodata, pentru eliberarea celor aproximativ 1.500 de alți creștini deținuți în închisorile din Eritreea. Ei se afla în spatele gratiilor, din cauza ostilității Guvernului, față de credința lor creștină".
Trimite
Powered by InterChat

π 0.00921 sec - PID: 15410