30
Sfințenie și politică, un mariaj imposibil? – aceasta este întrebarea care va marca prima zi de studiu, organizata de Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma, pentru ziua de maine, sambata, 16 noiembrie.

Evenimentul, intitulat "De la Robert Schuman la ziua de mâine. Urmarea lui Hristos și angajamentul politic" marcheaza 50 de ani de la moartea lui Robert Schuman (1886-1963), unul dintre "părinții fondatori" ai Europei.

A doua zi va fi deschisa de către Cardinalul Jean-Louis Tauran, președintele Consiliului Pontifical pentru Dialog Interreligios, cu o întrebare asemanatoare: "Sfințenia și Politica: o contradicție?".

Bruno Le Maire, deputat francez, va vorbi despre "Curaj și politică". În timpul după-amiezii, Episcopul Alain Lebeaupin, Nunțiu Apostolic în Uniunea Europeană, și P. Rocco D' Ambrosio, profesor de filozofie politică, vor evidenția provocările vieții creștine în Europa de astăzi.

Tot in cea de-a doua zi, participanții sunt invitați la Biserica Saint-Louis-des-Francais, la o Messa oficiata la ora 10:30.

Robert Schuman a fost ministru francez al afacerilor externe, între 1948 și 1952, și președinte al Parlamentului European in perioada 1958-1960.

Deportat în Germania, în 1940, el a reușit să scape și sa se alăture rezistenței franceze, dar suferința cunoscuta sub naziști l-a convins că unitatea Europei poate exista doar bazata puternic pe o reconciliere de durată cu Germania.

În colaborare cu Jean Monnet, a scris Declarația Schuman, emisa pe 9 mai 1950, ca dată de naștere a Uniunii Europene.

Robert Schuman propune crearea unei "Comunitati Europene a Cărbunelui și Oțelului" (CECO), prin care statele membre sa-si puna in comun productia de cărbune și oțel, nu numai in avantaj economic, ci transformand rivalitățile – în special între Franța și Germania – in colaborare.

În 1951, Franța, Germania, Italia, Belgia, Luxemburgul și Țările de Jos au aderat la acordul de creare a CECO. Procedurile diecezane pentru canonizarea lui Robert Schuman au fost finalizate în mai 2004.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01127 sec - PID: 25496