16
Patrimoniul arheologic din țări precum Egiptul, Siria și Libia este vizat pe piața neagră a antichităților, a avertizat Mounir Bouchenaki, Consilier Special al Directorului General al UNESCO și Director General al Centrului Arab pentru Patrimoniul Mondial.

Vorbind in cadrul "Bursei Mediteraneene de Turism Arheologic" din Paestum, Italia, el a spus că "Primăvara arabă nu a fost una adevarata si pentru patrimoniul cultural al acestor țări". Organizatia Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, a declarat Bouchenaki, este "foarte preocupata de situația, nu doar a persoanelor care suferă din cauza crizelor politice din regiunea arabă, ci si de cea a patrimoniului cultural, care a fost vizat de către comercianții de antichități de pe piața neagră. "De-a lungul ultimele câteva luni, am văzut un număr foarte mare de artefacte scoase din țară și vândute ilegal". Problema tine de securitatea sit-urilor arheologice, mai informeaza Ansa.

"Se efectueaza săpături neautorizate", continua Bouchenaki, "pe sit-uri care nu dispun de aceleași măsuri de securitate și de protecție pe care le aveau în anii precedenți, înainte de turbulențele politice. Din păcate, am văzut acest lucru în trecut. Privim la ceea ce s-a întâmplat în Cambodgia, sub khmerii roșii , de exemplu.

În acest sens, directorul general al UNESCO, Irina Bokova, lucreaza cu alte organizații internaționale pentru a interveni îndată ce situația politică va permite acest lucru.
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01513 sec - PID: 18484