45

A iubi. Testul iubirii lui Dumnezeu

Publicat în urmă cu 5 ani, în Lonews
Care este calea crestinului?

Prima poruncă este aceea de a-L iubi pe Dumnezeul nostru din toată inima noastră, cu tot cugetul nostru, cu toată puterea noastră, cu toată ființa noastră, iar pe aproapele nostru ca pe noi înșine.

A iubi, inseamna sa preferam ca, tot ceea ce ii este drag persoanei iubite, sa ne fie drag si noua insine. A iubi pe Dumnezeu, înseamnă ca noi să trăim și, într-adevăr, să fim asa încât El sa se bucure pentru ceea ce suntem; ar trebui să nu existe nimic străin de El, în viețile noastre. Și, aici vine si a doua poruncă: ar trebui să ne iubim aproapele nostru, ca pe noi înșine. Sa ne iubim aproapele nostru, uitând de noi înșine…

Foarte des gândim că suntem creștini vrednici, dacă simțim că avem în inimile noastre o căldură, ca Il iubim pe Dumnezeu. Dar, acest lucru nu este suficient. Testul acestei iubiri este împărtășirea dragostei lui Dumnezeu cu fiecare dintre apropiatii noștri.

Îmi amintesc un moment trist în viața mea, atunci când tatăl meu m-a întrebat: care este visul vietii tale? Eram tânăr pe atunci, și i-am spus: "Sa fiu cu Dumnezeu". S-a uitat trist la mine și a spus, "tu nici nu ai început să fii un creștin". Pentru că, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, trebuie să împărtășim cu El toate preocupările Sale pentru întreaga lume și pentru fiecare persoană din această lume.

Prin urmare, noi nu vom fi niciodată în măsură să știm cât de mult Il iubim pe Dumnezeu. Este dificil, pentru că este atât de ușor să ne amagim. Chiar și atunci când spunem că iubim pe cineva, un moment ne poate aduce atata egoism, atata indiferență, o ceartă poate pune capăt, cel puțin pentru un timp, prieteniei noastre reciproce și apropierii… Dar, există un criteriu care este obiectiv: cum il tratezi pe aproapele tău? Ce înseamnă el pentru tine? Dacă el nu înseamnă nimic, dacă el este un simplu pasager, daca este doar un trecator din calea ta, sau dacă este cineva caruia ii acorzi atentie doar cand simti tu ca merita, atunci nu ai început să-L iubesti pe Dumnezeu și să iubesti lumea, împreună cu El.

Să ne gândim la asta, să ne punem intrebari serioase si sa indreptam viețile noastre. Amin!

Mitropolitul Antonie de Suroj / traducere si interpetare KSLCatalin
Trimite
Powered by InterChat

π 0.01133 sec - PID: 28599