7

Serbia și Vaticanul au semnat un acord de colaborare în domeniul învățământului superior, ieri, în capitala sârbă, conform agentiei italienesti Ansa. 

Secretarul Vaticanului pentru Relații cu Statele, Dominique Mamberti, și Ministrul de Externe sârb, Ivica Dacic, au semnat acordul de recunoaștere reciprocă a titlurilor academice și care permite Bisericii Catolice sa deschida instituții de învățământ in țara balcanică. 

"Vizita mea este un semn al bunelor relații existente între Vatican și Serbia, precum și al dorinței de consolidare a dialogului și colaborarii intre parti", a spus Mons. Mamberti. 

Însoțit de Nunțiul Apostolic în Serbia, Orlando Antonini, acesta a subliniat "natura ecumenică" a vizitei sale de durata, care se va incheia pe 1 iulie, în cadrul careia intenționează să se întâlnească cu Patriarhul ortodox sârb Irinej, cu membri ai Sfântului Sinod și ai comunității religioase". 

"Papa Francisc mi-a cerut să transmit binecuvântarea sa apostolică tuturor catolicilor și sa trimit salutul său cel mai afectuos și cordial tuturor cetățenilor Serbiei", a declarat Mamberti.

Comentarii

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
224
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează
Trimite
Powered by InterChat

π 0.09596 sec - PID: 8371