17

Ziua de 29 iunie marchează ziua Sfintilor Apostoli Petru și Pavel, si in calendarul ortodox bulgar. 

Ziua de mare sarbătoare, comemorează martiriul celor doi mari apostoli, atribuit prin tradiție acestei zile a lunii iunie, în anul 67. Sfântul Petru a fost răstignit, în timp ce Sfantul Pavel, un cetatean roman, a fost ucis prin sabie, după ce a fost închis. Petru a fost cunoscut ca predicator al evreilor, în timp ce Pavel, al Neamurilor. 

În unele părți din Bulgaria, un cocoș este sacrificat in aceasta zi, ca o tradiție de marcare a sărbătorii. Persoanele cu nume de: Petar, Petrana, Pavel, Petya, Pavlin, Pavlina, Polina, Penka, Pencho și Kamen isi sărbătoresc ziua numelui lor, conform publicatiei bulgaresti Novinite. 

O liturghie specială a fost oficiata de către Patriarhul Neofit al Bulgariei, în Biserica Sfintii Petru și Pavel din Sofia. 

Comentarii

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
100
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează
Trimite
Powered by InterChat

π 0.15357 sec - PID: 19347