45

Roba Maicii Domnului se păstreaza, în prezent, într-un muzeu din Zugdidi, Georgia. In data de 2 iunie, se serbeaza, aici, Aducerea Robei Maicii Domnului in Vlaherne. 

Traducere si interpretare, pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, de: KSLCatalin

În timpul domniei lui Leon cel Mare (457-474), doi frati patricieni au facut un pelerinaj în Țara Sfântă, unde au fost gazduiti de o vaduva batrana, o creștina de origine evreiască. Văzând multe minuni săvârșite la un mic altar din casa acesteia, ei au insistat pana cand le-a marturisit ca detinea vesminte dintre cele mai sfinte ale Maicii Domnului, păstrate într-un cufar mic. Maica Domnului a avut două fecioare, în timpul vieții Sale, care I-au fost aproape; înainte de Adormirea Ei sfânta, Maica Domnului a daruit fiecareia dintre ele cate unul dintre vesmintele Sale dumnezeiesti, drept binecuvântare. Această văduvă batrana se tragea din familia uneia dintre cele două fecioare și, astfel, prin generatii, vesmintele ajunsesera in mainile sale. 

Cu vrerea lui Dumnezeu, această relicvă sfântă ar fi putut fi folositoare multora, asa incat cei doi bărbați au luat roba și au dus-o la Vlaherne, în apropiere de Constantinopol, unde au construit o biserică în cinstea Sfintilor Apostoli Petru și Marcu, in care au asezat vesmantul. Dar si aici, din nou, datorita multitudinii de minuni care au avut loc, rochia a devenit cunoscuta împăratului Leon, și o biserică magnifică a fost construită, dupa cum spun unii, de către același Leon, iar dupa alții, de către predecesorii săi, Marcian și Pulcheria, și ar fi fost marita de Leon, când s-ar fi descoperit mantia sfânta. Împăratul Iustin cel Tânăr a finalizat biserica, pe care împăratul Romanus IV Diogenes a ridicat-o de la capat, după ce a ars în 1070. Aceasta a ars din nou, în 1434, și din acel moment a rămas o casă mică de rugăciune. După secolul al șaptelea, numele de Vlaherne a fost dat altei biserici și mănăstiri, de fondatorii ei piosi, din respect pentru această biserică celebra din Constantinopol. În această biserică, Ioan Catacuzino a fost încoronat, în 1345.

Sărbătoarea Robei Maicii Domnului – 2 iulie (15 iulie - c. Iul.)

"Un muzeu de istorie din Zugdidi (în vestul Georgiei) a păstrat multe dintre artefactele sfinte confiscate din biserici si manastiri la începutul statului sovietic, 1923-1936. Printre aceste artefacte se afla si rochia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care a fost adusa aici, de la Manastirea Adormirii Maicii Domnului din Khobi (din apropiere de Zugdidi). 

Există mai multe explicații privind modul în care roba a ajuns in Georgia. Conform uneia dintre ele, aceasta ar fi fost adusa din Ierusalim, la începutul secolului al 12-lea. Conform alteia, ea a fost adusa în Georgia, în secolul al 8-lea, în timpul perioadei iconoclasmului din Bizanț. Conform Cronicilor Kartli, Roba Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, facatoare de minuni, a fost păstrata în biserica din Khobi timp de mai multe secole. 

În 1640, trimișii ruși, Fedot Elchin și Pavel Zakharev, au vizitat vestul Georgiei și au raportat că au văzut pretioasa Roba. Aceasta a fost descrisa, de asemenea, în notele diferitelor călătorii prin vestul Georgiei, inclusiv ale lui Giuseppe Maria Zampi, misionar italian, ale Patriarhului Alexandriei (în secolul al 17-lea) și ale catorva călugări din Muntele Athos. 

Rochia Maicii Domnului a fost păstrată într-o racla de argint, pe altarul din Khobi, sub sigiliile Catolicosului și Printului Levan II Dadiani. 

Conform tradiției, multe minuni au avut loc aici și un număr mare de oameni au fost vindecați de Roba facatoare de minuni. 

În fiecare an, in ziua de 2 iulie, Rochia este dusa, din Muzeul Zugdidi, in Catedrala Icoanei din Vlaherne a Maicii Domnului. După Liturghie, credincioșii cinstesc cu bucurie această comoară, dintre cele mai pretuite ale credinței creștine. 

Peleriniii din multe țări s-au deplasat la Zugdidi, pentru a se inchina la vesmantul Preasfintei Maici a lui Dumnezeu. 

"Roba ta, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, a fost daruita poporului care se inchina Tie, ca zid de apărare împotriva dușmanilor cei vazuti si nevazuti. Pentru aceasta, Iti vom canta Tie, imnuri de slava!" 

Traducere, pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, dupa marturisirile Protopopului Zakaria Machitadze, de: KSLCatalin

Comentarii

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
387
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează
Trimite
Powered by InterChat

π 0.09021 sec - PID: 3505