9

Lupta împotriva Fratiei Musulmane din Egipt are loc, in prezent, si prin supravegherea moscheilor mici din întreaga țară, unde predicatorii incendiari se folosesc de discursurile lor pentru scopuri politice, informeaza agentia Ansa.

Mai multe surse din mass-media au raportat măsuri luate de autorități, în ultimele săptămâni, dar în special in ultimele zile, datorita lunii musulmane a Ramadanului.

La sfârșitul lunii mai, cu câteva zile înainte de a părăsi postul, Președintele în exercițiu Adly Mansour a emis un decret care restricționează tinerea de predici, doar la predicatorii care au fost aprobati, fie de către Marele Imam Al Azhar, Ahmed El-Tayyeb, fie de Ministerul pentru Dotari Religioase (Waqf). Măsura se aplică și spațiilor publice utilizate ca moschei, și afirmă că acestia pot predica, dar trebuie să urmeze directivele ministerului. Oricine s-a dovedit ca încalca decretul, este supus unei pedepse între trei luni și un an de închisoare, precum și unei amenzi mari și unei dublari a sentinței, în cazul recidivei.

Pe parcursul acestor zile, mulți credinciosi islamisti isi petrec noaptea rugându-se și ascultand predici in moschei. Imamul Baheyi a declarat că perioada ar putea servi drept oportunitate pentru cei care doresc să se angajeze în "spalarea creierelor", dar că autoritățile egiptene au încercat să împiedice acest lucru.

Comentarii

Comentarii

Mai multe formate de scriere poți găsi dând click aici.
Cum trebuie să scrii: ca să vezi:
(text încadrat între steluțe) *italic înclinat* italic înclinat
(text precedat și urmat de câte 2 underline) __bold îngroșat__ bold îngroșat
(text între paranteze drepte, urmat imediat de adresa link, între paranteze rotunde) [TEXT](http://www...) (dacă dai click pe "TEXT", ești condus către adresa link) TEXT
(semnul exclamării, urmat imediat de descrierea imaginii între paranteze drepte, urmată imediat de adresa imaginii, între paranteze rotunde) ![DESCRIERE](http://www...) (imagine inclusa în text - vezi imaginea recomandată, scoasă de la adresa indicată)
(o steluță și un spațiu înaintea rândului) * element listă 1
* element listă 2
* element listă 3
  • element listă 1
  • element listă 2
  • element listă 3
(text precedat și urmat de câte 2 ~) ~~text tăiat~~ text tăiat
(text precedat de 2 #) ## subtitlu

subtitlu

Detalii despre site-ul: LONews
Favorit pentru
< 100
utilizatori rețea
Online
129
pe acest site
Marchează între favoritele tale siteul LONews
Creează-ți propria pagină de informare în acest domeniu, aici! Participă cu informația ta, care poate fi utilă celorlalți!
Creează și Promovează
Trimite
Powered by InterChat

π 0.11974 sec - PID: 24532