54

În data de 19 octombrie 2018, Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a emis următorul comunicat de presă, sub titlul "Mișcarea pentru Autocefalia Ucrainei":

"Statele Unite își reafirmă sprijinul ferm pentru libertatea religioasă și aceea a membrilor grupurilor religioase, inclusiv ai comunității ortodoxe din Ucraina, de a-și administra religia în conformitate cu convingerile lor, fără intervenții externe.

Susținem dreptul ucrainenilor de a se închina așa cum le place și sperăm că va fi respectat de toți.

Toleranța, constrângerea și înțelegerea sunt esențiale pentru a asigura că oamenii de diferite religii pot trăi și prospera împreună în pace.

Îndemnăm reprezentanții Bisericii și Statului să promoveze în mod activ aceste valori în legătură cu mișcarea de înființare a unei Biserici Ortodoxe Ucraineene autocefale". (Traducere, adaptare și interpretare: Lăcașuri Ortodoxe® 2018, după un raport al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii)

Până în prezent au mai existat astfel de mesaje de sustinere din partea reprezentanților oficiali ai SUA, unele publicate recent în paginile Lăcașuri Ortodoxe, între care o amintim pe cea a reprezentantului special al Statelor Unite ale Americii în Ucraina, Kurt Volker (vezi ARHIVA Lăcașuri Ortodoxe) și pe cea a Ambasadorul SUA pentru Libertatea Religioasă Internațională, Samuel Brownback (vezi ARHIVA Lăcașuri Ortodoxe)

Trimite
Powered by InterChat

π 0.01368 sec - PID: 16171